Sari la conținut

Sara, avionul și coapsele mele chinuite

De Paști am fost la Oradea și, spre deosebire de perioada în care Sara era doar un vis frumos și străbăteam țara în lung și în lat cu mașina, de când suntem patru preferăm să zburăm cu avionul. Mai ales de când avem cursă low cost pe ruta asta. Îmi aduc aminte cu drag de perioada în care Alex era mic. De când porneau motoarele avionului și până se opreau la destinație el dormea la mine în brațe. Suzi și cârpa îi erau camarazi de nădejde și dormea cu ajutorul lor de rupea.

Eeeiii, cu Sara povestea asta cu zborul e puțin foarte diferită. Căci cum ar putea o fetiță atomică, precum a noastră, să închidă vreun ochi în alt scop decât a clipi?

Copila noastră cu bucle ciufulite trebuie să știe tot, să vadă tot, să atingă tot și, dacă se poate, să guste tot. Rezervele ei modeste de rabdare s-au terminat încă din sala de așteptare. În autobusul care ne-a dus la avion ne-am descurcat fiindcă se uita pe geam, eram în mișcare, se hlizea la oameni, toate bune.

Am ajuns la avion. Nu era prima dată când Alex a fost invitat în cabina pilotului. S-a uitat lung la butoane de la distanță, cu corpul lipit de piciorul meu. Nici măcar faptul că doamna comandant avea un băiat născut tot în iulie 2011, așa ca el, nu l-a convins să intre acolo. În tot timpul ăsta Sara se bâțâia în brațele mele cu mâna întinsă spre butoanele și beculețele apetisante. Nu am niciun dubiu că s-ar fi dus să le acorde atenția cuvenită fără să stea pe gânduri.

Ne-am așezat pe scaunele noastre și așteptam să o pornim din loc. Cu Sara așezată în poala mea, cu centurile puse regulamentar, am început să căutăm surse de entertainment. Jucăriile ei erau deja old news. A răsfoit revista cu LP pe copertă, a studiat pliantul cu informații pentru situații de urgență și noi încă nici nu porniserăm. Sara stătea deja în picioare pe coapsele mele suferinde de febra musculară cu care m-am ales după prima ședință de pilates reformer. Și Doamne cât mă mai durea când își înfigea hotărâtă călcâiele în carnea mea!

”Vor fi cele mai lungi 45 de minute din viața mea.” – Ăsta era singurul lucru la care mă gândeam. Bine, poate cele mai lungi după cele 2 ore de la examenul de merceologie unde mi-a picat singurul capitol din manual pe care nu îl învățasem.

(…)

Citește mai mult pe cristinaotel.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti