Prima zi de școală
Ştiu că unii dintre voi așteaptă cu nerăbdare acest articol, mi-ați spus-o când ne-am văzut sau mi-ați scris despre asta. Și aș vrea să am acum un articol funny...
Ştiu că unii dintre voi așteaptă cu nerăbdare acest articol, mi-ați spus-o când ne-am văzut sau mi-ați scris despre asta. Și aș vrea să am acum un articol funny...
Doamnelor, este timpul să vorbim despre ras. Şi nu, nu ne referim la axilă, la picioare şi nici la linia bikinilor, ci la rasul pe… faţă. Sunt sigură că fiecare...
Când te uiţi la bebele atât de mic şi de firav, ai senzaţia că nu îi trebuie altceva în afară de hrană şi de somnic. Dar nu este deloc aşa, ba dimpotrivă:...
Am sărit ca o gazelă de pe canapea să îi deschid, așa cum făceam de 8 ani încoace. Am tras cu putere de ușă, izbind-o de perete și mă pregăteam să turui, cu...
Părinţii care visează că micuţii lor se vor împrieteni cu viitorul rege al Marii Britanii la noua sa şcoală vor fi foarte dezamăgiţi, potrivit Independent, citat...
Unele femei spun că perioada sarcinii este una dintre cele mai frumoase pe care le poate trăi un om, vreodată. Altele, în schimb, spun că nu şi-ar mai dori un al...
Eram la mare cu M., acum, pe la sfârşit de august, şi ne plimbam mână în mână, ca oamenii tineri şi fără obligaţii. Mă rog, obligaţii aveam, doar că le...
Se duce copilul la școală! Ok. E un nou început, unul foarte important, înțeleg. Mda clasa 0, primii pași pe un lung drum. Frate, dar lung va fi! Și habar nu va mai...
Nu este niciun secret că este costisitor să creşti un copil, mai ales că în anumite situaţii reuşesc ei cumva să radă toţi banii sau toate obiectele valoroase...
Acel singur lucru care te-ajută să fii un părinte mai bun