În jurul vârstei de un an, mulți părinți așteaptă cu nerăbdare primele cuvinte. Un „mama” sau un „apa” devine aproape o bornă de validare — nu doar pentru dezvoltarea copilului, ci și pentru liniștea adulților din jur. Dar ce se întâmplă când cuvintele întârzie?
Statistic vorbind, între 10% și 15% dintre copiii sub 3 ani au o întârziere în dezvoltarea limbajului. Ceea ce nu înseamnă automat o tulburare, dar nici nu ar trebui trecut cu vederea.
Limbajul se dezvoltă în trepte, nu în salturi
Majoritatea copiilor încep să spună cuvinte izolate între 12 și 18 luni. Până la doi ani, vocabularul activ poate include 50 de cuvinte, iar copilul ar trebui să înceapă să le lege în propoziții simple.
Însă fiecare copil are ritmul său. Diferențele de ordin genetic, mediul în care crește și modul în care i se vorbește influențează această dinamică. Un copil expus constant la limbaj, chiar și pasiv (povești, discuții, cântece), va avea de regulă un start mai bun.
Când este „prea târziu”?
Specialiștii în dezvoltare timpurie stabilesc câteva repere clare:
-
La 12 luni: reacționează la nume, urmărește privirea adultului, emite silabe (ba-ba, ma-ma), încearcă să imite.
-
La 18 luni: spune cel puțin 5–10 cuvinte în mod constant.
-
La 24 luni: are un vocabular activ de minimum 50 de cuvinte, leagă 2 cuvinte („vreau apă”, „nu papa”).
-
La 3 ani: face propoziții simple, este înțeles de adulții din afara familiei în peste 50% din cazuri.
Dacă un copil de 18 luni nu rostește niciun cuvânt, iar la doi ani nu face combinații de cuvinte, o evaluare de specialitate este recomandată. A aștepta „să-și dea drumul la vorbă” poate însemna să pierzi intervale esențiale pentru intervenție.
Fără panică, dar nici pasivitate
„E băiat, și băieții vorbesc mai târziu”, „și verișorul a tăcut până la trei ani, apoi n-a mai tăcut deloc” — sunt explicații care liniștesc, dar nu clarifică. Fiecare caz trebuie privit individual. Există copii „late talkers” — vorbitori întârziati, fără alte semne de întârziere cognitivă sau socială — dar aceștia reprezintă o categorie distinctă și trebuie monitorizați atent.
Ce verifică un specialist
Logopezii sau neurologii pediatrici nu se uită doar la câte cuvinte spune un copil, ci și la cum înțelege limbajul (dacă reacționează la comenzi simple), la interacțiunea socială (contact vizual, joc simbolic), la auz și motorica orală (dacă poate articula sunete).
Rolul părinților: între observație și stimulare
Nu e nevoie de aplicații educaționale sau jucării sofisticate. Un copil învață cel mai bine prin interacțiune directă. Părinții pot sprijini dezvoltarea limbajului prin:
-
vorbit constant cu copilul, chiar dacă nu răspunde
-
descrierea acțiunilor cotidiene („punem apa în cană”, „deschidem geamul”)
-
citit zilnic, chiar și 5–10 minute
-
evitarea ecranelor sub 2 ani
Nu e vorba despre a te îngrijora, ci despre a fi atent. Uneori, „copilul nu vorbește” e doar o etapă. Alteori, e un semnal. Important este să nu presupui — nici că „va vorbi când va fi pregătit”, nici că „e ceva grav”. Observarea constantă și dialogul cu un specialist pot face diferența între o simplă întârziere și un diagnostic pus târziu.
Citește și Biblioteca pentru copii de 1 si 2 ani
