Cum mi-am imaginat alăptarea înainte să nasc? Oh, Doamne! Dar nu mi-am bătut capul deloc cu asta. Mi se părea că alăptarea vine de la sine, nu e ceva ce trebuie învățat sau ceva despre care să primești informații de la alții. Pe bune acum, mă gândeam eu, de mii de ani femeile își alăptează copiii, ce să fie atât de complicat cu treaba asta?
Cum a fost de fapt alăptatul în cazul meu? O catastrofă. De cât de mult mi-au pus copilul la sân asistentele din maternitate și neonatologul și toată lumea care intra în rezerva mea, am plecat acasă direct cu sânii sângerii. Acasă, m-am chinuit în continuare să o alăptez, deși efectiv simțeam că fac pe mine de usturime.
Toată lumea a spus că alăptarea trebuie să se facă la cerere. Dar Sophie, de micuță ce era, adormea după primele minute. Din nou, după alte câteva minute se trezea și plângea de foame. Deja începusem să mă gândesc că nu fac ceva cum trebuie, iar din sâni îmi curgea sânge.
Eram disperată, speriată, convinsă că nu voi reuși să fiu o mamă bună. Mă uitam la copila mea și plângeam de mila ei, pentru că are o mamă ca mine. Toată lumea îmi spunea că mamele fac răni la sâni, e normal, trebuie să trec peste. Și copilul va suge până la urmă, trebuie să insist, doar așa se va învăța.
(...)
