Sari la conținut

De ce plâng bebelușii? Întrebări și răspunsuri

Bebelușul îți schimbă viața într-un mod extraordinar de frumos. Aduce multă bucurie în casă și enorm de multe zâmbete și momente de fericire Cu toate acestea, viața cu un nou-născut este și foarte obositoare. În primele săptămâni și chiar luni de viață copilul plânge mult, iar mamele se trezesc în fața unei necunoscute fără manual de utilizare.

Citește și Bebe plânge? Ghid de interpretare al plânsului la bebeluşi

Ce este de făcut, dar, mai ales, de ce plâng bebelușii atât de mult? Să răspundem celor mai frecvente întrebări:

1.    Când se va opri bebelușul din a plânge atât de mult?

Bebelușii plâng mult, dar vestea bună este că nu durează pentru totdeauna. Bebelușii plâng cel mai mult în primele trei luni de viață, până se adaptează la condițiile din afara pântecului.

Și este normal ca bebelușii să plângă uneori neconsolat. Studiile au arătat că doi sugari din zece plâng perioade lungi fără un motiv aparent în primele trei - patru luni. În medie, vor plânge două până la trei ore pe zi.

2.    E normal să plângă atât de mult?

Dacă bebelușul plânge foarte mult, s-ar putea să treacă prin ceea ce se numește perioada de plâns PURPLE – o etapă perfect normală de dezvoltare. (Purple nu se referă la culoare – este prescurtarea pentru: Peak – Vârful plânsului, U – unexpected, neașteptat, R – Resist soothing – Rezistență la calmare, P – Pain face like – Față asemănătoare durerii, L- Long lasting – De lungă durată, E – evening – Seara).  Plânsul PURPLE este o etapă de plâns de neconsolat care poate dura până la cinci ore pe zi. Ideea este că mulți oameni înțeleg greșit plânsul de dezvoltare, etichetându-l drept colici și crezând în mod eronat că al lor copil nu este bine.

Citește și De ce plânge bebelușul după ce mănâncă și cum îl putem ajuta

3.    De ce plânge bebelușul meu?

Bebelușii comunică prin indicii care le semnalează nevoile, dar poate dura ceva timp până să înveți limba lor. În timp ce înveți, copilul tău poate recurge la ultimul mijloc de a-ți atrage atenția - plânsul.

Pe măsură ce îți observi și îți cunoști copilul, vei putea anticipa și răspunde nevoilor acestuia înainte ca acesta să înceapă să plângă.

Mi-e foame - Poate că nu a trecut mult timp de când a mâncat ultima dată,  dar burtica bebelușului tău este mică și nu poate reține mult lapte. În plus, este într-o continuă creștere. Dacă îl alăptezi, îi poți oferi sânul până când se desprinde în mod natural. Dacă îl hrănești cu biberonul, atunci încearcă hrănirea ritmată. Plânsul de foame se caracterizează prin: căutarea sânului, strângerea buzelor, băgarea mânuței în guriță și agitație.

Sunt obosit
- Bebelușii plâng adesea când sunt obosiți și, sincer, obosesc foarte ușor, dacă se întâmplă multe în jurul lor.  Ține-l în brațe, mângâie-l, plimbă-l, fă liniște și ajută-l să adoarmă.

Sunt ud și murdarMami, nu uita să îmi verifici scutecul, dacă altă idee nu ai!

Am nevoie de o îmbrățișare - După nouă luni de viață în interiorul mamei, este mare lucru să fie brusc singur. Bebelușii au nevoie de multă dragoste și liniștire. A oferi bebelușului o mulțime de îmbrățișări și interacțiuni, cum ar fi vorbirea și jocul, îl ajută să se simtă confortabil și în siguranță. Și un copil în siguranță este mai capabil să crească și să prospere.

Mă doare - Dacă nu este evident de ce plânge copilul, ar putea fi  vorba despre o durere sau despre o boală. Poate îi apar dințișorii, poate răcește... Nimeni nu-ți cunoaște copilul la fel de bine ca tine, așa că dacă ești îngrijorat, apelează la ajutor medical.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!