Sari la conținut

Da' chiar, de ce sunt mamele neîngrijite?

Tocmai am terminat de citit al 427-lea articol care îmi explică cum nu trebuie să mă neglijez deşi am un copil mic. Pe un ton superior, autoarea îmi povesteşte cum unele din prietenele ei, proaspete mame, au rochii drăguţe şi manichiura impecabilă, în timp ce altele arată aşa, cam ciufulite, iar eu neapărat trebuie să iau exemplu de la cele dintâi.

Da, aţi observat probabil, autoarea nu are copii. Motiv pentru care îşi asumă un ton atotcunoscător când e vorba despre capacitatea mea de a fi drăguţă chiar dacă sunt mama.

E oricum prea târziu, autoarea îşi strică degeaba manichiura fashionable pe tastatura încercând să mă salveze, arăt deja groaznic şi mi-e frică că asta va mai dura măcar vreo câţiva ani.

Ba mai rău, nici nu îmi pasă. Nu văd nici un motiv pentru care aş muri de grija celor din jur şi m-aş da peste cap să fiu impecabilă, că nu cumva să îi indispun cu cearcănele mele.

Mamele arată neîngrijite pentru că îşi petrec 24 de ore pe zi îngrijind 2 fiinţe umane, iar una dintre ele nu poate nici măcar să îşi pună singură pantalonii (mă refer la bebeluş, în caz că vă întrebaţi).

Să îmi găsesc ajutoare, soţul, mamă, soacra, bonă, şopteşte din articol autoarea. Păi sigur, oamenii fac coadă să mă ajute dar eu îi refuz cu îndârjire, doar aşa, pentru că pot. Mă imploră 5 oameni zilnic să stea 2 ore cu copilul cât îmi fac eu manichiura dar eu nu şi nu.
 
►Citește și De ce sunt mamele mereu obosite. Chiar şi atunci când dorm

Dragi autori de articole de acest gen, mai lăsaţi-ne! Nu ne propunem nici una să fim mame eroine cu scuipat pe bluză şi unghii pătate de sfeclă, se întâmplă pentru că de dimineaţă de când suntem trezite de copil şi până seara când copilul adoarme pentru măcar câteva ore, noi punem pe primul plan fiinţă mică şi plină de nevoi pe care am născut-o de curând.

Sincer nu ştiu cum reuşesc alte mame să arate îngrijit. Mă întreb şi eu. Poate copiii lor se joacă singuri mai mult sau dorm mai bine sau au parte de mai mult ajutor nu ştiu (să ne zică şi nouă). Dar ce ştiu, este că nici o mamă nu îşi propune să iasă nepieptănata din casă doar ca să îi indispună pe indivizii care au timp să se pieptene.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • ann

    Ba da,se poate! Se poate sa ai si copii si sot si inca sa fii ingrijita,pieptanata,epilata,imbracata frumos,cu manichiura facuta etc. Daca ai pornit din start cu "nu se poate" in brate vei ajunge sa si crezi asta.Am 2 baieti,nu am avut ajutoare de nici un fel in cresterea lor,nici bone,nici bunici dar grija fata de persoana mea nu a disparut o clipa.Nu am frecventat saloanele din lipsa timpului si am invatat sa ma ocup de mine acasa.Nu-ti trebuie decat vointa!! Sunt mandra de baietii mei si ei de mine!

  • Silvia

    Haha, fix pe gustul meu! Bravo happy

  • Raluca

    Probabil se poate, dar dupa varsta de 2 ani. Cel putin la mine nu are cum. Manichiura nu ar rezista nici o zi la cate biberoane, castronele, bavete, olite , etc. am de spalat pe zi. Iar acum cum este sezon rece si abia iesi din casa daca vezi o raza de soare, pot trece si cateva zile fara sa ma pieptam. Singurul moment cand imi fac timp sa ma aranjez este cand iesim toti 3 ( eu, bebita si sotul). Si asta e acum cand e in 4 labe, vom vedea cand se apuca de alergat cum va fi. Si sincer poate as avea timp cat doarme (dupa ce ii pregatesc mancarea, pun la spalat sau strang hainele), dar prefer sa ma relaxez cu o cana de cafea in mana.

  • c.

    E un articol scris asa....putin psihologic, sa se regaseasca mai multe mame revoltate. Cum este timp de scris pe acest site, daca se vrea e timp si pentru ingrijire. Un simplu pieptanat tine pana la urma de igiena... lucruri basic. Deci, mai scriem asa, doar sa sustinem mamele care l-au luat pe NU in brate?

  • Username-ul tău...

    eu nu sunt de acord.. daca este timp sa scriem un articol, este timp si pt a ne ingriji. sa te ingrijesti face parte din timpul pe care il acorzi pt acele 2 persoane pe care spui. nu cred ca unui barbat ii este indiferent daca sotia lui are grija sau nu de aspectul ei. este un lucru firesc ca barbatilor sa le placa femeile frumoase si din exterior. mi se pare ca e prea exagerat sa spui ca nu ai timp sa te ingrijesti pt ca ai un copil si un sot.

  • ppp

    Si va mai intrebati de ce barbatii ajung sa va insele sau sa nu va mai acorde atentie.Pentru ca o mama e in primul rand femeie si sotie.Majoritatea femeilor devin dependente de copil.Hai sa fim seriosi,exista timp si pentru ingrijire.Articolul acesta este facut de o mama ca sa o foloseasca drept scuza pentru haosul din viata ei....

  • elena

    Poate sunt mamici care au timp mai mult pt ele. Eu una sunt pe ultimul plan din pacate. Cand scriu pe net alaptez, deci oricum nu pot face altceva pt mine in acel moment....decat sa "evadez" in lumea virtuala. Cand te ocupi de un bb(alaptat, schimbat, jucat, etc), plus curatenie, mancare gatita (md, p&c), copil mai mare, supravegheat firma proprie(chiar daca esti in cic), spalat/adunat haine, plimbat pe afara, pls multe neprevazute.....chiar nu stiu cand as putea sa merg la coafor/mani&pedi/epilat/sala/shopping pt mine....

  • Lolita

    Ba se poate!
    1. coaforul nu trebuie sa fie zilnic, dar o data la 4-6 saptamani tot poti ajunge pentru un vopsit, un tuns.
    2. manichiura/pedichiura nu trebuie neaparat (unora nici nu le place), dar sa-ti tai unghiile si sa le ingrijesti nu e mare lucru. Iar daca vrei sa-ti vopsesti unghiile, la picioare poti sa le faci, tin vreo luna. Vopsesti doua, mai legeni copilul, mai vopsesti doua si iaca!
    3. mai poti da cu o crema seara cand te asezi in pat, te poti epila acasa cam o data pe luna (cu epilatorul la mine dureaza 30-40 de minute).
    Dupa toate astea, esti deja destul de aranjata (presupun ca igiena nu intra in discutie: dus, spalat pe par/dinti etc). Daca mai dai cu putin parfum (din cand in cand) si putin ruj/luciu, deja esti de-a dreptul cocheta.
    Eu zic ca se poate daca te mai ajuta si sotul, sta s el o ora cu copilul seara, poate face si el niste legume fierte si ceva simplu de mancare, nu trebuie sa ai doctorat in domeniul culinar sa faci asta. Trebuie insa vointa si sa-ti pese. Daca nu, sa nu te miri ca el va incepe sa se uite dupa altele... copilul e important, dar sa nu uitam a el va avea viata lui, iar tu tot cu partenerul ramai, sa te auti si sa te sprijini (inclusiv la batranete) unul pe celalalt...

  • Valentina

    Bebe are 5 luni eu muncesc vreo 7 ore când vin trebuie sa gătesc sa bag la spălat sa calc nu vorbim de ordine ca
    Fac zilnic și mă ocup și de bebe dar de spălat pieptănat și unghiduri tăiatesau epilat îmi găsesc timp e adevărat ca nu mă macheta nu am timp sa îmi dau unghiile dar necesitățile mele le fac deși sunt foarte obosita plus ca și în toate activitățile e mereu prezent bebe doară la munca nu sta cu mine încep la 6 ies la 1 și după începe distracția

  • Jon

    Dar bărbatul tău ce face? Pari a fi sluga. Ai timp sa scrii cu copilul la san? Cam penal. Ori il crești singura ori barbatatu te cam exploatează. Miroase a divorț. Te pup și pune mana și îngrijește te nimănui nu îi plac femeile ghenoase.

  • Laura

    Foarte tare scris articolul. Ma regăsesc într o anumita măsură. Nu mai am timp de mine ca înainte dar încerc sa arat cat pot eu de bine. Cel mai greu mi s pare fix după ce naști când te acomodezi cu nopțile nedormite. Sau dormit în reprize de 2 3 ore.. E jale! Mai contează și dacă ai ajutor și foarte mult depinde de bebe dacă e cat de cat cuminte sa te mai lase sa faci una alta.

  • Elena

    Mămici, astea care aveti timp nonstop de voi, presupun ca nu acordati atentie si lui bebe, sotul te place si cu cearcane si fara, si pieptanata ,si nepieptanata, oricum ai fii el te-a ales pe tine sa ii fi alaturi si la bine si la greu, nu esti asa pentru ca vrei tu, esti asa pentru ca el ti-a daruit un copil iar pentru o mama orice lucru este facut din dragoste si cu dragoste pentru familia ei! In primele luni de viata in conditiile in care bebele mananca din 3in 3 ore, nu puteti spune ca aveti timp de voi, nopti nedormite de la colici, dintisori sau multe alte cauze....
    Nu a spus nimeni ca mamele stau nespalate, neepilate, sau sunt "jegoase", eu cred ca prin " neingrijite" a vrut sa contureze faptul ca nu se mai aranjeaza ca inainte de bebe pentru ca singurul lucru care il face este sa aiba grija de bebe, nu poate ascunde cearcanele pentru ca bebe nu stie ca noaptea este pentru dormit

  • I.C.S

    In viata ai timp pentru orice, daca iti propui asta. Personal, ma rog de iubita sa se ingrijeasca, sa isi faca timp si pentru ea, sa isi faca timp si pentru mine. Insa ea nu mai vede altceva in afara de copil si sincer copilul nu are nicio vina. Mai tarziu se va plange ca l-a facut dependent de ea... Bebe are aproape 3 ani si cred ca pana acum trebuia sa se echilibreze deja.
    E dureros ca uneori, femeile, pentru egoismul lor, ajung sa "dea vina" pe copil.
    In cazul meu simt ca nevoia ei de copil, e mult mai mare decat nevoia copilului pentru ea. Ceva de genul: nu copilul nu poate sta si fara mama non-stop langa el, ci mama nu poate.
    Eu cred ca trebuie sa ajungi la un echilibru, nu sa renunti la tot ce erai pana ai devenit mama/tata. Nu trebuie sa uiti ca esti si sotie/sot, sora/frate, copil etc...
    Restul sunt scuze inutile!

    O seara frumoasa!

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

adevarul.ro

click.ro
..

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!