Sari la conținut

Îngrijirea nou-născutului – Când îmi pot lăsa musafirii să îl ia în braţe?

Dacă citeşti acest material, înseamnă că trăieşti cele mai intense emoţii din viaţa ta! Doar ce ai devenit mamă şi eşti, probabil, cel mai fericit şi totodată speriat om din lume! Aşa că, în afară de sincerele noastre felicitări, trebuie să îţi mai transmitem ceva: dacă reuşeşti să îţi păstrezi calmul, totul va fi bine!

Şi pentru că probabil tocmai te-ai întors de la maternitate şi rudele şi prietenii ar da buluc peste voi, să vadă minunea din casa voastră, ştim că eşti puţin temătoare cu privire la efectul pe care musafirii l-ar putea avea asupra micuţului tău. Trebuie să ştii, însă, că nu este niciun pericol ca bebeluşul să fie luat în braţe de cei din jur, dacă ei vor respecta câteva reguli de bun-simţ:

  • Să se spele pe mâini înainte de a pune mâna pe bebe – nu este nimic mai curat şi mai pur în lumea asta decât un nou născut, iar mâinile noastre, deşi aparent curate, cu siguranţă conţin mulţi microbi (doar stăm toată ziua cu mâinile pe telefonul mobil, nu? Nou-născuţii au sistemul imunitar slăbit şi, deşi nu recomandăm să fie crescuţi într-un glob de sticlă, nici nu putem recomanda să intre în contact cu microbii din primele zile de viaţă. Aşa că, pe un ton cât se poate de prietenos, rugaţi-vă prietenii să se spele pe mâini, dacă vor să pună mâna pe bebe.  Mai mult, ar trebui că musafirii să ştie că este bine să nu pună mâna pe mânuţele micuţului, deoarece pe acelea le bagă primele în guriţă.
  • Să nu îl pupe – Nici pe obrăjori (nu cred că mai este cazul să explicăm de ce), nici pe mânuţe – din aceleaşi considerente explicate mai sus. Mai mult, dacă musafirii au herpes, nu au voie sub nicio formă să se atingă de copil. La nou-născuţi, banalul herpes oral se poate dovedi extrem de periculos, declanşând infecţii de o gravitate ridicată sau chiar encefalită.  Necesită tratament medical de urgență, deoarece este o inflamare a creierului care poate fi fatală la această vârstă.

► Citeşte şi Te rog, nu îmi mai pupa copilul!

► Citeşte şi Poţi omorî un nou-născut, pupându-l. Povestea cutremurătoare în care s-ar putea afla orice mamă

  • Să nu îl ia în braţe decât dacă au trecut cel puţin 20 de minute de la ultima ţigară fumată – Dacă unul dintre vizitatori este fumător, roagă-l să nu îl ia în braţe dacă tocmai a terminat de fumat. Toxinele rămân în respiraţie şi pe haine timp de aproximativ 20 de minute.
  • Să sune înainte de vizită – Bebeluşului i se poate forma o rutină încă de la naştere, aşa că este recomandat ca musafirii să ceară aprobarea înainte de a veni şi, mai ales, să încerce să nu vine într-o gaşcă mai mare, deoarece îl vor obosi pe bebeluş.
  • Să nu strănute şi să nu tuşească în faţa micuţului – Aşa cum precizam şi mai sus, sistemul imunitar nu este încă imatur.

După ce a împlinit una-două luni, nu este nevoie să mai fim atent de vigilente, însă, în mod categoric, regulile de igienă trebuie respectate.
Keep calm şi… sănătate multă, dragi mămici!

► Citeşte şi În vizită la un nou-născut! 10 reguli pe care trebuie să le respecți

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!