Sari la conținut

Anca Serea, din nou însărcinată. Soția lui Adrian Sână va fi mămică pentru a șasea oară

Frumoasa familie a Ancăi Serea și a lui Adrian Sână se mărește din nou. Soția artistului este din nou gravidă, urmând să dea naștere pentru a șasea oară.

Se pare că fosta prezentatoare, în vârstă de 38 de ani, este deja în al doilea trimestru și și-a dorit să țină această minune pe care o poartă în pântece secretă, pentru că a vrut să se asigure că totul decurge normal. Potrivit mărturisirilor sale, al șaselea bebeluș care va veni pe lume în vara acestui an nu a fost programat.

“Mereu am spus că ne mai dorim un copilaș și iată că minunea s-a întâmplat; sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, cumulate și cu anemia mea, pe care o țin sub control, dar și cu o tensiune foarte mică”, a declarat Anca Serea pentru jurnaliștii revestei Unica.

Anca Serea a suferit de anemie severă în trecut și a făcut multe tratamente pentru a se însănătoși. Soția lui Adi Sână spune că încă nu are voie să facă efort, însă merge la diverse tratamente și masaje pentru a avea o stare bună.




Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!