A fost odată ca niciodată o mamă ce a devenit bunică. Nu își putea imagina vreodată cum e să iubești vreun nepot, căci nu avusese vreunul. Știa cum e să îți adori copiii, pentru că avea 3 minuni de care nu se satură să îi privească și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru ei.
Dar bunică? Își imagina că la bătrânețe va colinda lumea, va citi toate cărțile din lume și se va odihni.
Acea bunică sunt eu.
Și să vedeți?
Colind lumea, citesc toate cărțile din lume, mă odihnesc și îmi cresc nepoții ori de câte ori au copiii mei nevoie de mine.
Am în jur multe cunostiințe care sunt și ei bunici și care mă blamează că mă duc ‘prea des’ la nepoți. Că de fapt ‘sigur exagerez’ că îmi place să stau cu ei, că doar copiii mici ‘sunt gălăgioși și cer nonstop atenție’.
Nepoții mei fac cea mai frumoasă ‘gălăgie din lume’. Achim gângurește în bebelușeasca lui. Maria și Alexandru sunt la vârsta ‘de ce’ și vor să le știe pe toate.
Ce poate fi mai frumos pe lumea asta, decât să faci parte din viața lor și să te invite în brațele și sufletul lor?
Am auzit de bunici care cer bani de la copii să stea cu nepoții. Nu le știu situația financiară, dar pâine cu ceapă de aș mânca nu mi-aș șantaja copilul să stau cu nepoții.
A sta cu nepoții este un privilegiu. Bucurați-vă de ei!
Singurul ‘impediment’ ce stă în calea de a îmi vizita și mai des nepoții e...
