Mâine e 1 martie și mie mi-a răsărit o amintire. Deși mi-am făcut un principiu din a vorbi de bine pe blog, săptămâna asta l-am încălcat în fiecare zi. Cred că răceala care m-a doborât a scos din mine multe amintiri neplăcute. Tot vindecare se numește și asta, nu-i așa? Povestea de azi e veche de 11 ani. Deși e o amintire neplăcută, e despre cel mai frumos moment din viața mea de femeie: prima mea sarcină. E de pe vremea când nu știam că e prima sarcină, credeam că e singura.
Am ieșit de la birou. Eram aproape să intru în concediul ăla prenatal în care îmi inchipuiam că o să citesc. Și că voi vedea multe filme, din vârf de pat. Ce vremuri și ce vis! Râd singură, când scriu. Mi-am dat întâlnire cu soțul, unde altundeva, decât la supermarket? Ce treabă aveam noi 2 atunci? Cumpărături, filme, plimbări și....chiar nu mai știu ce făceam. Că mi s-a șters hardul de tot pentru perioada before kids. Așadar, la cumpărături, la oră de maximă audiență. Să vă zic drept, nu am mai făcut așa ceva fix de atunci. N-am mai călcat seara prin ditamai zona de cumpături de 11 ani!! Azi mergem pe rând sau în rarele momente când suntem doar noi 2. Foarte rarele, pentru că nu s-a mai oferit nimeni să ne preia copiii vreo noapte, de când o avem pe Măriuca încoace. Cu excepția celor 2 zile plecate din oraș sau din țară, din (foarte) când în când. Se înțelege, nu am facut cumpături la hypermarket în aceste zile.
(...)
