Nu știu exact când am început. Cred că a fost instinctiv, în primele săptămâni, când el dormea pe pieptul meu și eu îi vorbeam oricum, fără să aștept nimic înapoi. Dar la un moment dat mi-am dat seama că anumite fraze revin mereu. Că le spun și când e fericit, și când plânge, și când greșește, și când doarme.
Și că de fapt ele sunt fundamentul a tot ce construim împreună.
1. "Ești în siguranță."
Asta a fost prima. O spuneam când plângea și nu știam de ce, când îl puneam în pătuț, când se trezea speriat noaptea. O spun și acum, când e mai mare și vine cu frici pe care le înțeleg mai bine.
Mi-am dat seama că un copil care știe că e în siguranță are curajul să exploreze. Că siguranța nu e o limitare, ci e exact terenul de pe care poți să zbori. Înainte să îi ceri unui copil să fie curajos, trebuie să îl convingi că are unde să se întoarcă.
2. "Te văd."
Nu mă refer la văzut cu ochii, mă refer la văzut cu tot. Văd că ești obosit, chiar dacă spui că ești bine, văd că te-a deranjat ceva, chiar dacă nu găsești cuvintele. Văd că ai încercat, chiar dacă nu a ieșit.
Copiii care se simt văzuți nu trebuie să strige ca să existe. Și asta schimbă enorm de mult comportamentul, mult mai mult decât orice sistem de recompense sau consecințe.
3. "Nu trebuie să fii perfect ca să fii iubit."
Pe asta am spus-o mai întâi ca să o aud eu. Sincer! Eram o mamă nouă, obosită, convinsă că orice greșeală a mea îl va marca pe viață. Și undeva, spunându-i lui, mi-am reamintit și mie.
I-o spun după momente grele: când a spart ceva, când a luat o notă proastă, când a mințit și a recunoscut. Vreau să știe că iubirea mea nu e condiționată de performanță. Că nu trebuie să câștige ceva ce are deja.
4. "Îmi pare rău."
Da, îi cer scuze copilului meu. Când ridic vocea și nu trebuia, când sunt nerăbdătoare și el nu merită asta, când greșesc.
E poate propoziția care l-a învățat cel mai mult despre responsabilitate, nu discursurile mele despre ea. Copiii nu învață ce le spunem, învață ce văd. Și dacă vede că și mama greșește și își asumă, înțelege că greșeala nu e catastrofă, ci e ceva ce se repară.
5. "Ești foarte iubit."
Nu că e al meu, nu că mă bucur eu de el — ci că el, în sine, este iubit. E o subtilă diferență, dar contează. E despre el, nu despre sentimentul meu.
I-o spun des și fără ocazie specială. Uneori în treacăt, cu mâna prin păr, uneori seara, înainte de somn, uneori când mă uit la el și pur și simplu îmi vine să i-o reamintesc, deși nu a făcut nimic special ca să o merite în ziua aia. Și tocmai asta e ideea.
Vreau să știe că iubirea asta nu fluctuează cu starea mea sau cu comportamentul lui. E acolo. Fermă. Și el e foarte iubit marți dimineața când e morocănos, și vineri când e vesel, și în zilele în care nu e ușor de iubit de nimeni altcineva.
Nu știu ce va ține minte din copilărie. Nu știu dacă va ține minte vacanțele sau cadourile sau activitățile extra. Dar sper că undeva adânc, acolo unde nu ajung cuvintele conștiente, va ști că a fost în siguranță, că a fost văzut și că a fost iubit exact așa cum era.
Asta e tot ce mi-am propus, de fapt. Și încerc în fiecare zi.
