Sari la conținut

Despre FIV. Povestea unui tătic: De la viața în doi la fericirea în trei

Când am pornit împreună pe frumosul drum al vieții în doi, nu ne-am gândit niciodată că visul nostru de-a avea un copil alături va fi greu de realizat. Eram tineri și sănătoși, așa că nici măcar nu ne-am fi putut imagina problemele prin care urma să trecem. Și totuși, copilul mult dorit întârzia să apară.

„Știe domnul doctor ce face”… Sau nu?

La început, nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce nu putem deveni părinți, ce este în neregulă cu noi... Am început investigațiile și tratamentele în 2007. Prima dată am mers la un medic care avea un ,,cabinet” într-un apartament de bloc. Am avut încredere în el, pentru că ni-l recomandase cineva. În scurt timp însă, aveam să ne dăm seama de ,,calitatea” unui tratament făcut ,,în casă”. Deși ne oferise un tratament hormonal, medicul nu a făcut niciun fel de monitorizare a reacțiilor la medicamentele prescrise. Îmi aduc aminte și acum vorbele soției doctorului, care era și asistentă și secretară, atunci când o întrebam dacă e normal să nu avem parte de monitorizare: ,,Știe domnul doctor ce face”. Sincer, cred că habar nu avea.
În timp, pentru că tratamentele nu dădeau rezultat, am schimbat medicul cu altul, apoi cu altul și astfel am mers pe la mai mulți doctori. Spre disperarea noastră, nimeni nu știa să ne spună care este problema și ce soluții avem. După un an, am mers la o clinică privată. Abia atunci ni s-a pus în față, pentru prima dată, o listă de analize esențiale pentru a descoperi cauza infertilității.
La aceeași clinică am făcut și prima procedură FIV. Din păcate, nu am avut succes și aveam să aflăm, mult mai târziu, că au fost probleme cu unul dintre tratamente, mai exact cu un lot întreg, pentru că toate cuplurile care au trecut prin procedura de FIV în acea perioadă au eșuat.

„Gata, renunțăm!”

Timpul trecea, iar noi ne simțeam epuizați. Lunile de încercări și tratamente chinuitoare, în care mergeam din eșec în eșec, și-au pus amprenta asupra noastră. Nu de puține ori am spus ,,gata, ne oprim”. Nu o să uit niciodată cât de greu a fost mai ales pentru soția mea, Adina, pentru că ea a trebuit să suporte cele mai multe investigații și toate intervențiile medicale, multe dintre ele dureroase. Aș fi vrut să le fac eu pe toate, în locul ei, dar nu era posibil.
Renunțasem. Apropiații ne tot sfătuiau să mergem la tratament în străinătate. La momentul respectiv, adică în urmă cu aproape 7 ani, nu am găsit suficiente informații pe Internet ca să avem încredere să alegem o clinică din afară. În 2011, o rudă ne-a recomandat clinica de fertilizare in vitro din orașul Zlin, Cehia. Acolo mersese o familie, vecini cu persoana respectivă, iar tratamentul reușise din prima încercare. Atunci ne-am spus și noi, cu fărâma de speranță care ne mai rămăsese: "De ce nu?"

Am luat legătura cu medicii de-acolo și încă de la primul contact am observat că erau foarte bine organizați. Toți pașii pe care ni i-au prezentat erau foarte bine stabiliți. Mi-am dat seama că doctorii de acolo știau foarte bine ce au de făcut și că mai avuseseră cazuri dificile, pe care le rezolvaseră cu succes. A fost primul moment în care ne-a revenit speranța.

În aceeași perioadă, Adina a devenit pacienta medicului Massawi Tarig și a făcut toate investigațiile pregătitoare la clinica din București unde lucrează el. Faptul că atât medicii clinicii din Zlin, cât și dr. Tarig au avut aceleași răspunsuri și au pus același diagnostic ne-a convins că am găsit soluția salvatoare pentru noi: trebuie să facem procedura în Cehia.

La Zlin, am fost cazați într-un hotel de 4 stele, care se află în același complex cu clinica de fertilizare. Condițiile de cazare ni s-au părut un adevărat lux și ne-am simțit ca în concendiu. Procedura de fertilizare in vitro a reușit din prima încercare, iar medicul Massawi Tarig, la care apelasem pentru începerea tratamentului în țară, a fost cel care a monitorizat sarcina Adinei. Tot el l-a ajutat pe copilul nostru să vină pe lume, în familia noastră, unde îl așteptam de atât timp și unde a fost primit cu o bucurie pe care nu pot s-o descriu în cuvinte. Eric are acum 4 ani.

Renunțarea ar fi fost o greșeală

Acum, privind în urmă, îmi amintesc de momentele grele prin care am trecut, în toți anii de investigații și tratamente când nimeni nu putea să ne dea soluția potrivita. Au fost ani grei, care ne-au tensionat relația la maximum și am fost chiar în pragul de-a o încheia. Din fericire, totul s-a schimbat pentru noi din momentul în care am ajuns la Zlin. Atunci ne-a revenit încrederea, ne-a revenit zâmbetul pe buze. Iar aceste sentimente s-au amplificat atunci când testul de sânge ne-a confirmat că eforturile noastre nu au fost în zadar și că renunțarea la luptă ar fi fost o mare greșeală.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!