Sari la conținut

Igiena dentară la copii – preambul

Dacă nu era evident, dacă mai era nevoie să vă spună cineva – igiena dentară la copii este foarte importantă, esențială și este parte a dezvoltării lui ca om și persoană și adult și membru al societății și ce mai vreți voi… care implica relații sociale și profesionale.

Pentru ca totul să decurgă normal, vizitele la dentist trebuie începute de timpuriu, nu de alta dar e trist când vedem oameni în toată firea, până în 60 de ani, cum merg la dentist pentru placă. Ca să nu mai zic de copii de până în 8 ani cu dinți găuriți, negri, plini de carii.

Frica de dentist este o chestiune care se depășește simplu… găsești cabinetul său clinca potrivită și apoi faci din vizită aici ceva regulat. Dacă cei de acolo sunt oameni pregătiți pentru a primi copii se va vedea imediat în reacția copilului tău. Până la urmă poate fi orice cabinet, chiar și de colț al străzii, doar să primească copilul ce este necesar pentru a dezvolta un comportament normal față de pastă/periuță/dentist.
Noi am fost la un cabinet, și nu a fost rău, dar am zis să încercăm și o clinică. Ordinul de mărime și condițiile sunt, clar diferite, și asta a reieșit din comportamentul copilului care nu se mai dădea dus. Ideea e că acum vorbesc despre experiență și mai târziu voi veni cu un alt articol special dedicat igienei dentare la copii.

(…)

Citește mai mult pe www.tataincepator.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!