Sari la conținut

Împodobește, gașcă, bradul!

Se apropie Crăciunul, iar unul dintre cele mai frumoase momente mi se pare împodobitul bradului. Are așa, un farmec aparte. Iar pentru că la noi în familie lucrurile se duc întotdeauna la un alt nivel, anul acesta am ales să împodobim bradul alături de cei mai apropiați prieteni pe care îi avem, în curte, la un vin fiert și o porție serioasă de socializare și energie pozitivă.

Nu avem mulți prieteni (nici nu ne dorim asta), iar cei pe care îi avem sunt oameni dragi, cu care suntem pe aceeași lungime de undă și cu care împărtășim o serie de valori: suntem cu toții muncitori, veseli, întotdeauna pozitivi, luptăm pentru ceea ce visăm, vrem să facem lumea un loc mai bun, ne plac oamenii și vrem să împărtășim cu ei bucuria de a trăi făcând ce ne place și bucuria de a fi un exemplu pozitiv prin intermediul acțiunilor noastre, nu ne lăsăm bătuți niciodată și vrem întotdeauna să fim cele mai bune versiuni ale noastre cu putință. Suntem oameni cu o dorință acerbă de a evolua permanent pentru a ne demonstra nouă, în primul rând, că absolut orice vis poate deveni realitate prin muncă, seriozitate și perseverență.

Și uite așa ne-am strâns duminică, 11 decembrie 2016, în curticica noastră simpatică din centrul Bucureștiului și ne-am pus pe băut vin fiert, socializat și împodobit bradul. Bine, ca să vi-o spun pe aia dreaptă, împodobitul a durat foarte puțin pentru că am fost mulți, dar socializatul și voia bună au durat până la lăsatul serii. Am mâncat bruschete, plăcintă cu dovleac făcută de Gina și urzici cu usturoi minunisime de ne-am lins pe degete. Am vorbit, am râs, ne-am jucat badminton, am dat cadouri copiilor, am făcut de toate.

A fost o adunare super faină și am simțit din plin spiritul sărbătorilor de iarnă, alături de oameni dragi, exact așa cum ne place nouă cel mai mult. Am fost atât de simpatici încât oameni din stradă au simțit să ne facă poze în timp ce făceam poza „oficială” de grup. A fost un moment chiar haios.

(…)

Citește mai mult pe daddycool.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!