Stăteam și eu liniștit în casă, bucuros că nu se întâmplă nimic – nimeni nu se ceartă, nimic nu se sparge, nimeni nu plânge sau nu urlă – când vine copchilul la mine și, din senin, îmi pune una din acele întrebări de nu știi ce să răspunzi și pari boul boilor:
– Tati?
– Da, iubitule…
– Tu de ce-ai vrut să fii tată?
– ………
Am clipit des, exact cum ar face un bou al boilor și, panicat că liniștea dura deja de câteva secunde bune, am bălmăjit o tâmpenie de genul:
– Nu știu, pentru că o iubeam pe mami și m-am gândit că ar fi o idee bună să avem un copil…
Pe bune??? O iubeam pe mami și mă gândeam că ar fi o idee bună să avem un copil. Asta e tot ce-ai putut?? Liniștea totală sau mituirea cu o prăjitură ar fi fost mult mai ok decât răspunsul ăsta patetic.
Acum, la vreo trei zile distanță, în liniștea unei cafenele și după mult timp petrecut gândidu-mă care ar fi fost răspunsul corect, sau cel puțin cel pe care aș fi putut să i-l dau, i-aș spune cam așa:
– Pentru că o iubeam pe mami și m-am gândit că ar fi o idee bună să avem un copil.
Stau și mă gândesc și așa, într-o frază care să nu se întindă pe 10 pagini, nu știu cum aș putea explica oricui de ce am vrut să devin tată
