ADHD nu înseamnă lipsă de educație, iar un copil cu ADHD nu este automat un copil neascultător. Totuși, nici orice copil agitat, uituc sau impulsiv nu are această tulburare. Diferența o fac persistența simptomelor, intensitatea lor și măsura în care afectează viața de zi cu zi.
7 comportamente care pot fi semne de ADHD
1. Uită instrucțiunile, chiar dacă tocmai i le-ai explicat. Îi ceri să se spele pe mâini, să își ia ghiozdanul și să se încalțe, dar după câteva minute îl găsești făcând altceva. Nu este neapărat un refuz. Copiii cu ADHD pot avea dificultăți în a reține și urma instrucțiuni care presupun mai mulți pași.
2. Pare că nu ascultă atunci când îi vorbești. Îl strigi de mai multe ori, îi explici ceva și ai impresia că vorbele tale nu ajung la el. Uneori, dificultatea nu ține de respectul față de adult, ci de menținerea atenției. Totuși, trebuie excluse și alte cauze, inclusiv problemele de auz.
3. Întrerupe conversațiile și răspunde înainte să termini întrebarea. Poate interveni când adulții discută, poate răspunde înainte să audă întrebarea completă sau îi poate fi greu să își aștepte rândul. Aceste comportamente pot reflecta dificultăți de control al impulsurilor, nu neapărat lipsă de politețe.
4. Își pierde frecvent lucrurile. Creioane, caiete, haine, jucării sau obiecte necesare la școală dispar constant. Chiar dacă îi amintești să fie atent, situația se repetă. Dificultățile de organizare și de gestionare a obiectelor personale sunt frecvent întâlnite în ADHD.
5. Începe activități, dar nu le termină. Se apucă de teme, apoi se ridică, se joacă sau trece la altceva. Nu înseamnă automat că este leneș. Menținerea atenției și organizarea unei activități până la final pot necesita un efort considerabil.
6. Se foiește permanent și îi este greu să rămână așezat. Își mișcă mâinile și picioarele, se ridică atunci când ar trebui să stea pe scaun sau pare mereu în mișcare. Hiperactivitatea poate fi un semn de ADHD, dar nu este prezentă la toți copiii diagnosticați.
7. Acționează înainte să se gândească la consecințe. Poate lua obiectele altor copii, poate interveni brusc într-un joc sau poate face lucruri riscante fără să anticipeze pericolul. În unele cazuri, comportamentul reflectă dificultăți de inhibare a impulsurilor, nu intenția de a încălca regulile.
Aceste manifestări pot apărea și la copiii fără ADHD, mai ales la vârste mici, când atenția și autocontrolul sunt încă în dezvoltare. Niciunul dintre cele șapte comportamente nu este suficient, singur, pentru stabilirea unui diagnostic.
Când ar trebui să te gândești la o evaluare pentru ADHD
Un copil poate fi neatent pentru că este obosit, poate deveni agitat când se plictisește sau poate întrerupe conversațiile pentru că încă învață regulile sociale. Pentru a suspecta ADHD, specialiștii urmăresc un tipar de simptome care persistă cel puțin șase luni, sunt nepotrivite nivelului de dezvoltare și apar în cel puțin două contexte, de exemplu acasă și la școală. Dificultățile trebuie să afecteze semnificativ funcționarea copilului.
Contează și ce observă profesorii sau educatorii, nu doar părinții. Dacă dificultățile se repetă, afectează învățarea, relațiile cu ceilalți copii sau viața de familie, este recomandată o evaluare de specialitate. Unele comportamente pot fi confundate și cu alte particularități de dezvoltare, motiv pentru care este util să cunoști și semnele de autism la copiii de 1, 2 și 3 ani și situațiile în care este necesară o evaluare.
Cum îl poți ajuta fără să îl etichetezi drept „neascultător”
Înainte să presupui că un copil nu vrea să coopereze, încearcă să observi ce anume îi este dificil. Uită instrucțiunile? Se distrage ușor? Nu știe de unde să înceapă? Instrucțiunile scurte, oferite pe rând, rutinele previzibile și împărțirea sarcinilor în pași mai mici îl pot ajuta să se organizeze.
Nu toate dificultățile de atenție sunt provocate de ADHD. Problemele de somn, anxietatea, dificultățile de învățare sau alte probleme de sănătate pot produce manifestări asemănătoare. Diagnosticul presupune o evaluare clinică, nu doar completarea unui chestionar sau recunoașterea câtorva simptome într-un articol.
În relația cu copilul, contează și felul în care reacționăm la dificultățile lui. Uneori, câteva fraze care îi oferă copilului mai mult curaj pot fi mai utile decât reproșurile repetate sau comparațiile cu alți copii.
Un copil care nu reușește să respecte o instrucțiune nu este neapărat un copil care refuză să o respecte. Înțelegerea acestei diferențe îi poate ajuta pe părinți să înlocuiască reproșurile cu sprijinul potrivit, indiferent dacă evaluarea confirmă sau nu un diagnostic de ADHD.
