ADHD (Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) este una dintre cele mai discutate – și, în același timp, greșit înțelese – condiții neurodezvoltamentale din copilărie. În spațiul public, termenul este adesea folosit impropriu pentru a descrie copii energici, neastâmpărați sau greu de controlat. Această confuzie duce fie la etichetări premature, fie la ignorarea unor dificultăți reale.
Pentru părinți, diferența dintre „un copil activ” și „un copil cu ADHD” nu este întotdeauna ușor de făcut. De aceea, este esențial să clarificăm ce nu înseamnă ADHD și care sunt semnele reale care pot indica necesitatea unei evaluări de specialitate.
Ce NU este ADHD
Un copil energic nu are automat ADHD
Mulți copii sunt activi, curioși, vorbăreți și greu de oprit din mișcare. Nivelul crescut de energie, mai ales la vârste mici, este normal și face parte din dezvoltarea tipică. ADHD nu se definește prin energie în sine, ci prin dificultatea de a o regla în mod adaptativ, în contexte diferite.
ADHD nu înseamnă lipsă de disciplină sau educație
Un mit persistent este acela că ADHD ar fi rezultatul unei educații permisive sau inconsecvente. În realitate, ADHD este o condiție cu bază neurobiologică, influențată de factori genetici, care afectează funcționarea atenției, a autocontrolului și a reglării comportamentale.
ADHD nu este „o fază” sau un moft
Deși unele comportamente pot scădea în intensitate odată cu vârsta, ADHD nu este o etapă tranzitorie care „trece de la sine”. Fără înțelegere și sprijin adecvat, dificultățile se pot menține și pot influența funcționarea școlară, relațională și emoțională.
ADHD nu înseamnă inteligență scăzută
Copiii cu ADHD pot avea un nivel intelectual normal sau peste medie. Dificultățile lor nu țin de capacitatea de a înțelege, ci de capacitatea de a-și susține atenția, de a-și organiza comportamentul și de a-și controla impulsurile.
Ce este ADHD, de fapt
ADHD este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată printr-un pattern persistent de neatenție, hiperactivitate și/sau impulsivitate, care interferează semnificativ cu funcționarea copilului în viața de zi cu zi.
Un element-cheie este pervazivitatea: dificultățile apar în mai multe contexte (acasă, la școală, în relațiile sociale), nu doar într-un singur mediu.
Semne reale care pot indica ADHD
Dificultăți persistente de atenție
Copilul are probleme constante în a-și menține atenția asupra sarcinilor, chiar și atunci când acestea sunt potrivite vârstei sale. Pare că „nu aude” când i se vorbește, pierde frecvent obiecte, uită instrucțiuni și are dificultăți în a finaliza activități începute.
Impulsivitate marcată
Acționează înainte de a gândi consecințele, întrerupe frecvent, are dificultăți în a-și aștepta rândul și reacționează rapid, uneori disproporționat, la stimuli minori. Impulsivitatea nu este ocazională, ci constantă și vizibilă.
Hiperactivitate greu de reglat
Nu este vorba doar de „multă mișcare”, ci de imposibilitatea de a sta liniștit atunci când contextul o cere. Copilul se foiește constant, se ridică frecvent, vorbește excesiv și pare „mereu pe fugă”, chiar și în situații care solicită calm.
Dificultăți de organizare și planificare
Copiii cu ADHD întâmpină probleme în a-și structura activitățile, a respecta pașii unei sarcini sau a gestiona timpul. Aceste dificultăți pot fi confundate cu neglijența sau lipsa de interes, dar au la bază funcții executive insuficient mature.
Impact funcțional clar
Un criteriu esențial este impactul asupra vieții copilului: performanță școlară sub potențial, conflicte frecvente cu adulții sau colegii, frustrare, stimă de sine scăzută sau epuizare emoțională.
De ce este importantă evaluarea corectă
ADHD nu se stabilește pe baza unui singur comportament sau a unei observații izolate. Diagnosticul presupune o evaluare complexă, realizată de specialiști, care ia în considerare istoricul copilului, mediile în care trăiește și excluderea altor posibile cauze (anxietate, dificultăți emoționale, probleme de somn, suprasolicitare).
O evaluare corectă nu are rolul de a „eticheta”, ci de a înțelege și de a oferi copilului sprijinul de care are nevoie.
A confunda ADHD cu un temperament activ poate duce la minimalizarea unor dificultăți reale, iar etichetarea pripită poate crea stigmat și anxietate inutilă. Diferența esențială nu stă în cât de energic este copilul, ci în capacitatea lui de autoreglare și impactul comportamentelor asupra funcționării zilnice.
Un copil cu ADHD nu este „problematic”, ci un copil care are nevoie de înțelegere, structură și intervenții adaptate profilului său neuropsihologic.
