Sari la conținut

Când îmi vine să mă bag sub masă

Știm cu toții și atât de bine câte lucruri trăsnite spun copiii. Un psihoterapeut celebru, pe care eu îl admir tare mult,  spune că niciodată, dar absolut niciodată, nu trebuie să le spunem copiilor ”taci!”. Indiferent ce ar spune ei. Să purtăm discuții, să le explicăm, să facem orice ne stă în putință, numa’ ”taci!” să nu le spunem vreodată. Și eu sunt de acord. Nah, copiii sunt curioși, au mintea brici la vârsta asta, aud tot felul de lucruri, spun tot felul de nebunii, visează cu ochii deschiși, e normal ca imaginația lor să zburde și gura lor să turuie. E treaba noastră să-i educăm fără să le închidem gura.

Domnule, dar eu am un punct sensibil. Când toate sfaturile de parenting și toate convingerile mele despre cât de liberi trebuie să fie copiii parcă pălesc în fața rușinii ce mă apucă spontan.

Și aproape că tind să cred că suntem singurii părinți protagoniști ai unor astfel de episoade. Ori mai sunt și alții dar mai tari de inimă sau cu mult mai puțin rușinoși ca mine.

Să vă explic ultima pățanie de genul. Malul mării, noi într-un restaurant fițos al unui hotel și mai fițos (mult prea fițos pentru gustul meu, dar aveam speranța că măcar acolo mâncarea e ok pentru un copil). Oamenii de la mese ori că erau prea snobi ca să vorbească, ori că se înțelegeau prin semne, încă nu știu clar. Cert este că nu se auzeau decât valurile și o muzică în surdină. Parcă și ospătarul învățase să înțeleagă din priviri. Doar Sophie mai întrerupea liniștea asta bătând cu lingura ușor în masă și întrebând întruna de ce nu mai vine supa ei cu crutoane. Deși abia dacă trecuseră 3 minute de când comandasem.

►Citeşte şi Când datul cu fundul de pământ al copilului stârneşte reacţii neaşteptate

Eu, veșnic îngrijorată să nu deranjez: Mami, te rog frumos, hai să vorbim un pic mai încet, să nu-i deranjăm pe ceilalți care vor, ca și noi, să mănânce liniștiți. Știu că ți-e foame, dar nu vine mâncarea mai repede dacă bați cu lingura în masă.

În fine, a înțeles, imediat a venit și mult așteptata supă, cu prea slăvitele crutoane lângă ea. Ia două linguri, fix două, nu mai multe, și o aud. Taaare, cât a ținut-o vocea ei de copil de 4 ani.

– Maaaaami, taaaati, fac cacaaaaa! Fac caaaacaaaa acuuum!

(…)

Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!