Sari la conținut

Câtă apă trebuie să bea un copil de 1-3 ani

Vară, căldură, transpiraţie…ce putem face pentru a îndura mai uşor temperaturile toropitoare, atât noi, cât şi copiii noştri? Una dintre cele mai sănătoase şi la îndemână soluţii este hidratarea, apa fiind esenţială în procesul de termoreglare a organismului. Iar dacă noi, adulţii, ştim că trebuie să bem cel puţin 2 litri de lichide pe zi la o greutate de 45 de kilograme, la copii lucrurile stau un pic mai diferit.

Deci, cât de multă apă este recomandat să bea un copil?

Trebuie să ştiţi că, atunci când vorbim despre cantitatea de apă recomandată zilnic, ne referim, de fapt, la lichide. Astfel, un copil, în funcţie de vârsta pe care o are, are nevoie în medie de 1 litru și jumătate de lichide pe zi. Pe lângă apă, sunt incluse şi supele, ceaiul, laptele, sucul natural de fructe, legumele bogate în apă (citrice, roșiile, pepenele).

  • Copiii de 1 – 3 ani ===>   1,3 litri de lichide (băuturi și alimente)
  • Copiii de 4 – 8 ani ===>  1,6 litri de lichide (băuturi și alimente), dintre care 1,1 – 1,3 litri să fie băuturile.
  • Fetițele între 9 și 13 ani ===>  1,9 litri de lichide (băuturi și alimente), dintre care 1,3 – 1,5 litri să fie băuturile.
  • Băiețeii între 9 și 13 ani ===>  2,1 litri de lichide (băuturi și alimente), dintre care 1,5 – 1,7 litri să fie băuturile.
  • Copiii mai mari de 14 ani ===>  2,6 litri de lichide

Atenţie: Febra și alte afecțiuni medicale pot crește necesarul de apă, în vreme ce vremea rece va determina reducerea consumului. Totuși, părintele trebuie să știe cu aproximație câtă apă a băut copilul pe parcursul zilei. Dacă urina copilului este foarte deschisă la culoare și inodoră este semn că micuţul s-a hidratat corespunzător în acea zi. 

Citeşte şi Medicamentul minune: apa!

De ce trebuie să bea copilul apă?

  • Aşa cum ştim, apa în organismul adulților constituie chiar și 60% din totalul greutății, iar în cazul copiilor mici aceasta este reprezentată de 75% din masa corporală
  • Apa menține o temperatură constantă în organism
  • Lubrifiază încheieturile
  • Face ca mușchii să funcționeze corect
  • Creşte nivelul de concentrare
  • Reduce riscul bolilor cronice, precum și al constipației sau infecțiilor de tract urinar
  • Ajută la menţinerea greutăţii
  • Fără apă, corpul se deshidratează, iar în cazuri severe, acest lucru poate cauza chiar și moartea

Cum convingi copilul să bea apă

  1. Învăţă-l să bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. În timpul nopţii, cel puţin 8 ore, corpul nu primeşte apă deloc, deci se trezeşte mai mult decât însetat, chiar dacă nu simţim acest lucru.
  2. Ai grijă să aibă în permanenţă o sticlă sau un pahar de apă la el
  3. Alege o sticlă de apă cu un design haios, colorat.
  4. Beţi voi, părinţii, apă în faţa lui, cât mai des posibil.

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Copiii vorbesc, mamele iubesc

Copiii vorbesc, mamele iubesc

Acum vreo două săptămâni, am avut o discuție mai aprinsă cu Albert, după ce mi s-a părut că depășise niște limite. Dintr-una într-alta, copilul meu de nouă...

Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti