Sari la conținut

Ce este sistemul finlandez de învățământ și cum este el aplicat în România?

Cine mă cunoaște sau a mai citit din articolele mele pe educație, știe că am fost mereu în rândul celor care pun sub semnul întrebării metodele și practicile sistemului de învățământ din România și caută mereu metode sau variante alternative.

Serialul Școala în lume, cel care mi-a adus o nominalizare la Premiile Webstock în 2018 și foarte multă notorietate și vizibilitate e dovada clară în acest sens. M-am plâns deseori de modul în care rigiditatea sistemului a afectat libertatea de exprimare a copilului meu, i-a îngrădit personalitatea și începuse ușor-ușor să îi taie din aripi. Am povestit și cum am decis, alături de tatăl Anei, să luăm măsuri și am ales pentru Ana un sistem alternativ de educație, sistemul finlandez. De atunci, primesc foarte multe întrebări cu privire la școala finlandeză din România și cum este acest sistem implementat, respectând totuși programa națională.

Pentru că nu este nimeni mai în măsură să răspundă la toate nelămuririle decât unul din cei care au adus acest sistem în România, am rugat-o pe Alina Cîrja, director al Școlii Gimnaziale Româno-Finlandeze să ne spună care sunt principiile de învățare din sistemul finlandez și cum funcționează școala finlandeză aici.

Auzim peste tot despre sistemul finlandez de învățământ, că ar fi unul din cele mai bune din lume. Totuși, cred că foarte puțină lume știe sau înțelege de ce. Ne poți clarifica puțin? Care sunt principiile de bază ale sistemului finlandez de învățământ?

Lumea a devenit interesată de secretul finlandez târziu după ce acesta a ”demonstrat”. Ce e interesant este că finlandezii...

(...)

 

Citește mai mult pe pisicapesarma.ro

 

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!