Sari la conținut

Ce spun medicii despre legătura dintre paracetamol și autism în sarcină. Riscurile reale și când devine medicamentul periculos

Declarațiile recente ale fostului președinte american Donald Trump au generat ample controverse, după ce acesta a afirmat că femeile însărcinate ar trebui să evite paracetamolul (cunoscut în SUA ca Tylenol), susținând că ar fi „probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism”. Specialiștii în medicină explică însă care este poziția actuală a cercetărilor privind consumul de paracetamol în sarcină și impactul potențial asupra dezvoltării fătului.

Paracetamolul (acetaminofenul) este unul dintre cele mai utilizate medicamente pentru controlul durerii și reducerea febrei.

Autism și sarcină: explicațiile specialiștilor

„Autismul (sau tulburarea de spectru autist – TSA) este o tulburare de neurodezvoltare, cu multiple cauze posibile, fără o singură explicație clară. Inflamația persistentă în sarcină este considerată un factor de risc, dar nu singura cauză și nici un element decisiv”, a explicat pentru Digi24 Ioana Georgescu, medic specialist în psihiatrie pediatrică. Aceasta detaliază faptul că, atunci când o femeie însărcinată are o infecție virală sau bacteriană ori o inflamație sistemică, se activează răspunsul imun și se eliberează mediatori inflamatori care pot traversa placenta, influențând procese precum migrarea neuronilor sau formarea sinapselor.

„Dacă expunerea are loc într-o fereastră critică a dezvoltării, se pot produce modificări subtile de conectivitate cerebrală, cu efecte asupra riscului de TSA. Totuși, nu există studii care să confirme o relație de cauzalitate directă”, precizează medicul.

Ioana Georgescu subliniază că infecțiile nu duc automat la autism. Factorii genetici, vârsta părinților, expunerea la toxice sau complicațiile la naștere joacă și ele un rol. Unele studii observaționale au arătat o asociere între utilizarea frecventă a paracetamolului în sarcină și un risc ușor crescut de TSA sau ADHD, dar aceste date sunt influențate de factori de confuzie, precum febra sau inflamația pentru care femeile iau paracetamolul.

Doza și durata expunerii contează

Pentru ca o substanță să afecteze dezvoltarea embrionului, e nevoie de expuneri repetate sau prelungite, în doze suficiente și în momente vulnerabile ale sarcinii. O doză izolată are foarte rar efecte de durată, tocmai pentru că organismul o metabolizează și o elimină rapid”, a adăugat medicul.

La rândul său, Mihai Craiu, medic primar pediatru, atrage atenția că „nu există nicio legătură cauzală între administrarea ocazională de paracetamol la o gravidă sănătoasă și autism. Paracetamolul este folosit la scară largă, iar prevalența autismului nu reflectă o astfel de distribuție. Cauza majoră rămâne susceptibilitatea genetică, nu un medicament comun utilizat de milioane de persoane.”

Când devine paracetamolul periculos
Riscurile apar în special la supradozaj. „Paracetamolul este metabolizat la nivel hepatic, iar atunci când glutationul, molecula antioxidantă principală, se epuizează, apare necroza hepatică. Aceasta poate duce la hepatită acută toxică și, în cazuri severe, la insuficiență hepatică, cu risc vital”, a explicat Radu Țincu, medic primar ATI și expert în toxicologie.

Potrivit acestuia, dozele peste 4 grame pe zi (echivalentul a 6–8 comprimate) devin toxice, cu variații în funcție de particularitățile individuale. Copiii și persoanele vârstnice cu boli hepatice sunt mai vulnerabili.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro