Sari la conținut

Cele 3 cuvinte simple pe care să le folosești cu copilul tău, ca să scapi de cicăleli și de negocieri

Ai întâlnit vreodată un om mai insistent decât copilul tău, atunci când vrea să obțină ceva de la tine? Nu știm tu, dar noi cu siguranță nu, în ceea ce îi privește pe ai noștri! Parcă nicăieri nu vezi mai multă ambiție decât în ochii unui copil care vrea să obțină ceva de la părintele său!

Din păcate, deși aptitudinea de a negocia trebuie apreciată, adesea acest nivel de perseverență nu este întotdeauna bine primit de către noi, părinții, mai ales dacă vorbim despre contextele nepotrivite –  când suntem într-o vizită, într-un supermarket sau pe stradă ne este mult mai greu să câștigăm o negociere; iar problema cea mai mare este că  cei mici știu  foarte bine când suntem vulnerabili și profită de momentele de slăbiciune!

Citește și 3 pași simpli care te ajută să faci față provocărilor ridicate de prichindelul tău

De ce negociază copiii?

Pentru a câștiga o negociere, este important să știm de ce a ajuns copilul să fie atât de perseverent în a cere ceea ce îți dorește, iar răspunsul este simplu: pentru că au mai fost momente când a cerut ceva cu insistență și atunci am cedat.

Ce trebuie făcut să oprim o negociere ce pare fără sfârșit?

Să ne jucăm Întrebare și Răspuns.

Iată cum se joacă:
Se dă următorul context: cel mic te întreabă dacă poate să mănânce o ciocolată, înainte de masă. În mod normal, tu îi răspunzi categoric NU, el insistă, tu spui iar nu, iar jocul poate ține până când tu, obosită de atâtea negocieri, spui: bine, ai voie un pic!  - moment în care copilul simte că a câștigat bătălia și se folosește și cu altă ocazie de această strategie.

Ce trebuie să faci acum:
Uite-te în ochii lui și întreabă-l:
1.    Ai auzit de jocul Întrebare și Răspuns? (în mod sigur va spune că nu).
2.    M-ai întrebat dacă poți mânca ciocolată înainte de cină? (Va spune că da).
3.    Ți-am răspuns? (Probabil va spun Da, dar... )
4.    Ți se pare că sunt genul de mamă/tată care se răzgândește, dacă întrebi de mai multe ori? (Acum este posibil ca cel mic să plece, posibil mormăind un pic)

Dacă, totuși, dialogul continuă, spune doar atât: Întrebare și răspuns! – nu este nevoie să adaugi altceva, pentru că sunt șanse foarte mari ca cel mic să fi înțeles mesajul jocului și să se oprească din a negocia.

Poate vi se pare prea simplu ca să funcționeze, dar importantă aici este perseverența. Nu trebuie să mai cedați niciodată, atunci când jucați acest joc! Odată ce copilul vede că nici măcar nu te vei implica în discuție, va învăța foarte repede că cicălitul nu este un comportament eficient pentru a-și atinge obiectivele.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!