Cele trei vârste ale copiilor: Vârsta regulilor, Vârsta imitaţiei şi Vârsta inspiraţiei

Am găsit o mică menţiune despre cele trei vârste ale copiilor într-o carte foarte frumoasă şi a durat câteva săptămâni până am reuşit să găsesc informaţiile complete despre acest subiect atât de interesant.
Astăzi o să vă detaliez şi vouă tot ce am aflat în speranţa că informaţiile vă vor fi de folos în creşterea şi modelarea celor mici.

1.Prima vârstă, între 1 şi 7 ani este Vârsta regulilor.

În această perioadă copilul trebuie să ştie exact ce se aşteaptă de la el. Dacă în această perioadă cel mic va fi lipsit de reguli bine definite, cel mai probabil în cel mai scurt timp va fi din ce în ce mai greu de stăpânit. Este nefericit şi nesigur şi dezvolta impresia că nu este iubit. De obicei este nedisciplinat, uneori chiar nesuferit, încărcând să descopere care-i sunt limitele şi testându-vă capacitatea de control.
Primii ani ai copilăriei sunt cei în care copilul se dezvolta moral. E important să i se explice ce are de făcut înainte de a putea să gândească sau să pună în practică ce ar trebui să facă. Acest proces al învăţării începe la naştere şi îi va fi furnizat iniţial de cei care îi sunt foarte apropiaţi. Nu există un moment mai potrivit pentru a-l învăţa ce înseamnă ascultarea – primul element al dezvoltării conştiinţei şi a simţului moral. În timpul acestor primi ani, copilul trăieşte într-o lume a sentimetelor şi descoperirilor, şi nu a raţiunii.
Dar copilul nu este ajutat prin încercarea de a-l face să raţioneze singur. El este dependent de părinţi pentru a-i da o direcţie. Are nevoie de nişte reguli pe care să le urmeze. Cel mic va fi extrem de dezorientat dacă i se cere să fie logic şi să-şi hotărască singur comportarea,

Dacă nu veţi prelua controlul foarte devreme îl veţi pierde pentru totdeauna.

Paul Tournier (unul dintre pionierii psihoterapiei centrată pe persoană), atrăgea atenţia asupra unui aspect foarte important: “Există mulţi părinţi care nu doresc să se certe cu copiii lor pentru fiecare greşeală în parte. Ei recurg la autoritate doar în chestiunile serioase, grave, numai că atunci este prea târziu. Cedând mereu, şi-au pierdut deja autoritatea“.

Alexis Carrel (chirurg și biolog francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1912) a observat că majoritatea părinţilor, câtă vreme copiii sunt mici, cedează în faţa acestora tocmai când ar trebui să fie severi. Părinţii se distrează de maimutarerile lor, iar în adolescenţă încearcă să pună ordine, exact când copiii au mai mai are nevoie de libertate pentru a-şi câştiga propria experienţă.

Atunci când părinţii deţin un control riguros în primii ani, mai târziu se pot destinde, pentru că deja copilul şi-a dezvoltat propriul control asupra faptelor sale. Dacă limitele şi controlul nu există în primii ani de viaţă, nu numai că mai târziu copilul va avea de pierdut, dar mai mult ca sigur că va reacţiona violent împotriva oricărui tip de control şi se va răzvrăti. Ordinele directe trebuie date în primii ani ani. NU-urile trebuie să fie puţine dar consistente şi cu dragoste.

Nicicând rolul mamei nu este mai important în direcţionarea vieţii celui mic, ca în primii ani. Nicicând scopul mamei, puterea de convingere, personalitatea şi obiectivele ei nu sunt mai semnificative decât în această perioadă.

2.Cea de-a doua vârstă a copiilor, se situează între 8 şi 12 ani şi este vârsta imitaţiei.

Este perioada în care, oricât de bine l-ar educa părintele pe copil, câtă vreme părintele este un exemplu negativ, înseamnă că îi dă apă la moară să procedeze la fel. Cu o mână îi dă şi cu cealaltă îi ia. În aceşti ani, modelele morale sunt extrem de importante pentru copil.
Regulile sunt importante dar puterea exemplului este cea mai stimulatoare.

(…)

Citește mai mult pe meseriadeparinte.ro!