Acum 7 ani mi-am luat un labrador negru cu ochi frumoși. Dormea în pat cu mine și eram nedezlipiți.
Avea doar o ‘problemă’. Era prea ‘sentimental’ cum mi-a spus veterinarul la o vizită de urgență. De câte ori plecam în delegații și rămânea acasă cu mama și fratele meu mic, Toto (toată viața mi-am dorit un cățel Toto) refuza să mănânce. Pur și simplu stătea lipit de ușa mea de la dormitor și nu voia să mănânce. La recomandarea unui alt medic când plecam mai multe zile, la ora de masă o sunăm pe mama și mă punea pe difuzor tare iar eu vorbeam cu el până păpa. Și funcționa!
Nu credeam că se va întâmpla și cu copiii…
Pe Maria am lăsat-o singură cu mama o noapte când avea 10 luni. Am plecat o noaptea romantic cu soțul la Sinaia. Și a fost bine.
Pe Alexandru l-am lăsat cu sora lui și cu mama prima oară tot când avea 10 luni. Și a fost bine.
Totuși, nici unul nu era alăptat.
Vineri dimineață am plecat la mare cu soțul și copiii mari.
Măria (4 ani jumate) și Alexandru (curând 3 ani) își doreau mult să meargă. Auzinandu-ne prin casă că Achim nu are voie, ne-au întrebat de ce nu îl lăsăm cu Bubu (mama mea) măcar 2 zile. Mi-au rupt sufletul. M-am simțit mama din Puiul care trebuie să se rupă.
Iubirea unei mame crește cu fiecare pui, dar o împarte când vine vorba de nevoile fiecăruia!
