La noi in cartier exista 3 parcuri mari si nenumarate mai micute intre blocuri. Diferenta intre ele nu consta numai in calitatea pavajului, in functie de primaria in subordinea careia sunt, ci si de oamenii pe care ii intalnesti, desi este vorba despre o distanta de numai cateva blocuri.
In parcul cel mai mare, IOR, oamenii se dau occidentali. Si nu este vorba numai despre cei care stau langa el. Vin aici si din alte parti mai putin fericite ale Bucurestiului, asa cum se obisnuieste sa mergi in Herastrau sau in Cismigiu ca sa fii cool. Vezi oameni care isi fac alergarea de dimineata sau care tocesc treptele dandu-si sufletul ca sa se mentina in forma. Vezi iubitori de caini care se aduna mereu pe aceeasi pajiste si bikeri gata sa isi franga gatul pentru a demonstra ultima figura invatata. Si vezi, desigur, multa ingamfare aiurea, caci pana la urma esti intr-un parc de cartier din Bucuresti si nu pe faleza din Monte Carlo. Dar explicabila daca nu ai iesit deloc de aici.
Cam la 10 minute de acesta este un parc micut, intre blocuri, populat in principal de o multime de copii, mai mari sau mai mici. Aici se retrag cei care nu au chef de hoardele de vizitatori de prin alte locuri. Te simti cumva cam ca in centrul satului. Aproape toata lumea se cunoaste si se accepta. Totul este sa apari cu copilul din dotare si sa semnezi condica suficient de des incat sa nu pari vreun venetic. Aici vin si adolescenti de pe la liceele si scolile din imprejurimi, imbracati cu mare grija si cu un limbaj care incearca sa epateze prin vulgaritate. Stau adunati ciorchine si se injura unii pe altii, din prietenie, cu orele. Copilul meu cand ii intalneste sta cu gura cascata la ei de admiratie de parca ar fi niste semizei, iar eu nu stiu cum sa il trag mai repede sa nu auda toate prostiile.
Parcurile de pe langa blocuri sunt de evitat. Nu fiindca ar fi mai putin ornate cu tot felul de bancute si castelase si topogane, ci pentru ca strang cea mai puturoasa fauna. Cel putin asa mi se pare mie. Pe langa banci se vad covoare de seminte. Din vocea femeilor asezate pe ele iti dai seama ca apartin unei alte lumi. Si tu nu ai cum sa te integrezi, decat daca sa sprijini zi de zi bancile, mananci seminte si iti faca unghiile cat mai colorate, paietate si inflorate.
Daca te duci vreo cinci minute mai spre centru dai de Parcul National, unde intalnesti cei mai colorati oameni. Intr-un spatiu mic se inghesuie toate natiile, clasele sociale si nivelele de educatie si curatenie. Insa, evident, cei mai vizibili sunt cei care nu exceleaza si din toate partile se aud injuraturi spuse cu voce ragusita, semintele se scuipa peste tot si puradei in talpile goale si neschimbati de o saptamana ti se incurca printre picioare. Pentru mine totul este aici prea mult, de la zgomot pana la amalgamul de oameni, prea este un aer balcanic cu care eu nu ma impac bine.
Cu alte cuvinte nu este neaparat un loc minunat de crescut copiii daca te gandesti ce exemple vede el in jur si cu cine se va imprieteni cand va creste mare. Doar nu o sa-i poti spune ‘nu te juca cu x ca mama lui mananca in permanenta seminte in fata blocului si scuipa cojile pe jos’. Pe de alta parte nici eu nu am crescut in vreun loc mirific, ba chiar nu avea niciun fel de parc si ma jucam direct in santier. Asa ca probabil este totul un fel de ruleta – il acapareaza sau nu mediul in care traieste.
