Sari la conținut

Cum clădim încrederea în sine a copiilor, în ceea ce privește propriul corp. Iată 5 metode

Acum câțiva ani, mi-am găsit fetița de 9 ani stând pe podea, în fața șifonierului, plângând. Așteptam să coboare și să se încalțe, ca să plecăm la cursul săptămânal de dans. Văzând că nu mai vine, m-am dus la ea în cameră să văd ce face. Credeam că nu și-a găsit tricoul preferat sau colanții pentru dans. Acestea ar fi fost probleme ușor de rezolvat de către un părinte. Ceea ce mă aștepta în camera ei era mult mai grav. Printre lacrimile ei, mi-a spus: „Mă simt grasă”. În timp ce instinctul meu de mamă îmi spunea să mă grăbesc să spun „Nu, nu ești!”, sinele meu profesional s-a oprit, știind că nu este un răspuns care ar fi putut să o ajute.

De la acea conversație, am muncit mult pentru a le învăța pe ambele mele fiice să nu se teamă de kilogramele în plus și să dezvolte mai mult respect și apreciere față de corpul lor.

Noi, părinții, suntem cele mai potrivite persoane pentru a ne ajuta copiii să-și dezvolte încrederea în propriul corp, încredere care îi va ajuta să treacă prin diferitele schimbări ale corpului, de la creșterea în greutate și scăderea în greutate, până la îmbătrânire.

Cum să îți ajuți copilul să-și clădească încrederea în propriul corp. Iată 5 metode:

Fii iubitoare cu corpul tău

Apreciază-ți corpul, vorbește mai puțin despre diete și despre pierderea în greutate și, cel mai important, nu vorbi despre greutatea altor persoane. Cercetătorii numesc această tehnică „filtrare”, tehnică ce te ajută să-ți protejezi copilul de noțiunea potrivit căreia el trebuie să arate într-un anumit fel, pentru a fi plăcut de persoanele din jur.

Spune-i copilului că dieta nu este neapărat sănătoasă

Vorbește-i copilului despre dietele alimentare și spune-i că ele nu sunt sănătoase. Dietele pot crește riscul ca un copil să dezvolte o tulburare de alimentație. Părinții copiilor cu încredere în propriul corp le comunică în mod activ acestora că nu trebuie să se lase manipulați de modul în care arată și că exercițiile fizice au o importanță sporită.

Acceptarea propriului corp

Nu există nicio îndoială că micuțul tău va primi mesaje de la mass-media, de la colegi și, eventual, chiar de la membrii familiei sau de la profesori, prin care i se comunică faptul că trebuie să aibă un corp subțire, pentru a se încadra în standarde. Având în vedere acest lucru, este important să contracarezi această idee ori de câte ori este posibil în discuțiile cu copilul tău.

Cu cât transmiți mai des un mesaj pozitiv despre abilitățile corpului copilului tău, cu atât el va fi mai capabil să-l interiorizeze și să-și construiască stima de sine. Poți face acest lucru concentrându-te asupra lucrurilor pozitive pe care corpul copilului tău le face (de exemplu, plimbări, aleargare, sărituri, dansuri etc). De asemenea, îi poți spune copilului că grăsimea este normală în perioada pubertății, la fete.

Vorbește cu copilul despre imaginile și mesajele de pe rețelele de socializare, în ceea ce privește greutatea corporală

Ajută-ți copilul să înțeleagă că siluetele exagerate ale personajelor lor preferate de desene animate sunt nerealiste și nesănătoase în viața reală. Pentru adolescenții care folosesc rețelele sociale, poate fi util să vorbească despre modul în care sunt modificate imaginile și despre motivele pentru care oamenii aleg să facă acest lucru (pentru profit sau influență socială).

Vorbește cu copilul despre alimentație, fără să-i interzici ce alimente să consume

Părinții care evită să transmită reguli despre alimentație și exerciții fizice au copii care se simt mai bine în propriul corp. De exemplu, avertizarea copiilor că anumite alimente sunt nesănătoase vor cauza creșterea în greutate sau ar putea duce la anumite boli. Totodată, acest lucru creează un sentiment de vinovăție atunci când un copil decide să mănânce alimente considerate nesănătoase de o persoană dragă.

Spune-i copilului că trebuie să fie activ, pentru că sportul îmbunătățește starea de spirit, dar și calitatea somnului, spre deosebire de faptul că îl ajută să evite creșterea în greutate. Acest lucru va oferi maim ult sprijin pentru dezvoltarea încrederii în prorpiul corp.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!