Sari la conținut

Cum o fi să fii părintele unui copil diferit?

Astăzi, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, în timp ce mor de oftică din cauza faptului că încă nu am găsit o metodă prin care să pot ajuta toți copiii din lume care ar avea nevoie de ajutor, gândurile mele se îndreaptă spre adevărații supereroi moderni, oameni reali care fac imposibilul posibil și care înfruntă orice pronostic și oricâte riscuri și de multe ori câștigă bătălii ce păreau dinainte pierdute: părinții copiilor diferiți. Fie că vorbim de copii autiști, copii cu tetrapareză spastică sau cu diferite alte handicapuri, copii cu boli cronice sau boli incurabile, părinții lor au de înfruntat nu doar boala, ci și societatea în care trăim și, până la urmă, pe fiecare dintre noi.

Căci, dacă e să fim cinstiți cu noi înșine, și noi, părinții de copii „normali” (orice ar însemna asta), contribuim la suferința acestor familii. De la faptul că uneori ne uităm la copiii lor ca la niște mici „monștri” pe care i-am vrea cât mai departe de a-i noștri, ca și cum sindromul sau boala de care suferă ei ar fi contagioasă, la faptul că nu avem înțelegere pentru comportamentele copiilor lor și de prea multe ori cerem grădinițelor sau școlilor să îi izoleze când, de fapt, primul lucru pe care am putea să-l facem ar fi să-i facem pe ei (copii și părinți) să se simtă incluși sau, mai pe șleau spus, să nu se mai simtă diferit. Nici măcar faptul că le privim cu milă copiii și încercăm să ne purtăm cu „mănuși” cu ei nu ajută, pentru că tot ce și-ar dori oamenii aceștia ar fi ca din când în când să guste și ei din normalitatea noastră. Să nu li se mai pună în vedere, conștient sau nu, cât sunt de altfel, ci să fie tratați ca niște oameni, nu ca niște oameni diferiți.

Cunosc atâția oameni care au făcut și vor mai face pentru copiii lor infinit mai mult decât îmi imaginez eu că voi face pentru al meu, iar eu mă consider un părinte bun și implicat. Dar oamenii aceștia au mutat munți din loc pentru copiii lor și când muntele nu s-a dat la o parte, au săpat prin el, pe sub el, pe deasupra lui sau mai știu eu cum pentru a ajunge unde trebuiau să ajungă. Uneori călătoria aceasta a avut un final fericit, de prea multe ori, nu. Dar dacă ar fi să caut un element comun al acestor oameni deosebiți, nu diferiți, ar fi că au crezut când nu mai aveau de ce să creadă. Au crezut în ciuda evidențelor și în ciuda tuturor. Au crezut și continuă să creadă zi după zi. Și chiar dacă azi au o zi rea, cumva, mâine reușesc să o ia de la capăt și să creadă din nou.

(...)

Citeşte mai mult pe celmaibuntata.ro

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!