Pentru mulți părinți, începutul școlii nu este doar despre orare și rechizite, ci și despre o tensiune greu de definit. Grija ca totul să meargă bine, frica de eșec, proiecțiile asupra unui sistem educațional rigid sau amintirile propriei copilării pot transforma o etapă normală în ceva tulburător. Iar copiii simt asta. Chiar dacă nu înțeleg în cuvinte, o absorb în gesturi, expresii și micro-reacții.
Ce putem face pentru a nu le transmite propria noastră anxietate?
1. Conștientizează ce este al tău și ce aparține copilului
Primul pas este autoobservarea. Ce anume te îngrijorează?
– Că nu se va adapta?
– Că nu va ține pasul cu ceilalți?
– Că va suferi ceea ce ai suferit și tu în școală?
Adesea, proiecțiile personale se amestecă cu realitatea copilului. Un părinte care a fost umilit de profesori va fi, de exemplu, mult mai sensibil la orice formă de autoritate școlară. Unul care s-a simțit singur va reacționa exagerat la orice conflict între colegi.
Atenție: empatia nu înseamnă suprapunere. Copilul are propria traiectorie, diferită de a ta.
2. Nu transforma discursul despre școală într-un film de groază
Fără să-și dea seama, unii părinți creează o atmosferă tensionată prin replici precum:
-
„O să vezi tu ce te așteaptă de-acum!”
-
„Nu mai e joacă, gata cu distracția!”
-
„La școală nu e ca la grădi, trebuie să fii cuminte!”
Acest tip de mesaj nu doar că induce frică, ci reduce complet curiozitatea și deschiderea față de nou. În loc să stimuleze adaptarea, ele creează o barieră emoțională.
Ce poți face diferit:
Vorbește despre școală ca despre o nouă experiență, cu provocări firești, dar și cu bucurii. Include nuanțe: „E normal să nu-ți placă tot, dar sigur vei găsi ceva ce ți se potrivește.”
3. Gestionează-ți anxietatea fără să-l faci pe copil confidentul tău
Copiii nu trebuie să fie martorii grijilor tale continue: nici despre profesori, nici despre sistem, nici despre ce vor zice ceilalți părinți.
Dacă ai temeri, discută-le cu un adult (partenerul, un prieten, un psiholog), nu în fața copilului. Altfel, devine partener într-o relație dezechilibrată emoțional.
Un exemplu de evitare sănătoasă:
În loc de: „Nu știu dacă te va accepta învățătoarea...”
Spune: „O să vă cunoașteți pas cu pas. Și ea are emoții, la fel ca tine.”
4. Evită supracontrolul
Anxietatea parentală duce adesea la nevoia de control excesiv: verificări constante, programări rigide, monitorizare obsesivă a fiecărui pas. Acestea îi comunică copilului un singur mesaj: „Ești în pericol și nu te poți descurca fără mine.”
În schimb, încrederea transmisă prin acțiuni – nu doar prin cuvinte – are efecte de lungă durată. A-i permite copilului să-și aleagă ghiozdanul, să își pregătească hăinuțele, să decidă ce îi place la pachet sunt forme concrete de autonomie care îl ajută să-și regleze emoțiile.
5. Normalizează emoțiile – fără a le dramatiza
Copilul poate spune „Nu vreau să merg” sau „Mi-e frică” în primele zile. E normal. În loc să intri în panică sau să încerci să anulezi imediat disconfortul, răspunde cu validare și calm:
„Mulți copii simt asta la început. Emoțiile sunt parte din orice început important.”
Anxietatea părinților vine uneori și din nevoia de a rezolva totul rapid. Dar unele emoții trebuie doar conținute, nu „reparate”.
Copiii învață mai puțin din ce le spunem și mai mult din cum le transmitem. Un părinte care își recunoaște emoțiile, le gestionează responsabil și oferă copilului un mediu în care frica e permisă, dar nu dominantă, îi oferă de fapt o lecție de viață valoroasă: aceea că orice tranziție – inclusiv începerea școlii – poate fi navigată cu echilibru și încredere.
Dacă vrei să-i fie bine copilului tău la școală, începe cu tine.
Citește și Nu e despre el, e despre tine. De ce momentul înscrierii la școală apasă, de fapt, pe rănile mamei
