Sari la conținut

Eu cresc un copil, nu o maimuță dresată

Eram cu copiii la munte, într-un weekend. Aris era micuț tare, avea puțin peste un an la vremea respectivă. Și mă alerga de îmi ieșeau ochii. Pe scările hotelului și pe holuri, apoi cu liftul sus-jos, printre mesele restaurantului, pe la recepție, iar în cameră, iar prin hotel. Era… știți cum? Ca argintul viu, mereu în mișcare, mereu curios. Iar eu îl lăsam să își consume energia cum avea nevoie și să își satisfacă setea de explorat. Atât timp cât rămânea întreg și cu toți dinții în gură, cu ocazia asta.
 
 Ei, și mă întâlnesc prin hotel cu o amică, mamă de copil mai mare, de 7 ani. Era aranjată, relaxată și își savura cafeaua la barul din hol. Eu eram transpirată, cu cearcănele până în gură și cu ochii după Aris. Găsește copilul meu o bilută fix lângă scaunul pe care stătea tipa asta, ia biluța la cercetat și îl liniștește Dumnezeu acolo, cât să pot purta o conversație (scurtă) cu ea:
 
 -Ce n-aș da și eu să stau puțin locului, îi spun.
 
 -Păi și, pentru ce nu stai? mă întreabă.
 
 -Pentru că Aris, zâmbesc.

(...)

Citește mai mult pe ruxandraluca.ro

Sursa foto: Ruxandra Luca

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!