Sari la conținut

Explicaţi-le copiilor de ce “nu au voie” să facă lucruri

Există o vorbă care spune că ne petrecem primii doi ani din viaţa copilului învățându-l să vorbească şi să meargă, iar următorii doi ani, spunându-i să tacă şi să stea pe loc. Prin aceste îndemnuri ne dorim să le facem educaţie celor mici, să îi învăţăm să se poarte frumos şi încercam să-i ferim de pericole. Credem că, dacă le interzicem lucruri, ei or să înţeleagă şi or să se conformeze, însă, din păcate, această teorie este greşită iar practica ne demonstrează zi de zi că, cu cât îi interzici unui copil să facă un lucru, cu atât o să-şi dorească mai tare să-l facă.

E important să-i protejăm pe cei mici, să le oferim un mediu sigur în care să se dezvolte, dar asta nu presupunem să-i creştem într-un glob de sticlă unde nu-i paşte nicio primejdie şi nu presupune nici să le interzicem să facă lucruri. Abordarea cea mai sănătoasă din acest punct de vedere este să le dăm libertatea de care au nevoie pentru a putea descoperi lucruri care să le permită să se dezvolte şi să le explicăm cu exactitate de ce unele lucruri sunt permise iar altele nu.

Copiii au nevoie de reguli şi de limite. Doar aşa îşi vor putea dezvolta un comportament sănătos şi echilibrat însă modul în care stabilim aceste limite contează foarte mult.

În primul rând trebuie să păstrăm întotdeauna un ton echilibrat. Dacă ne enervam şi începem să ţipăm lucrurile vor degenar iar mesajul va fi transmis greşit.

Apoi, cel mai simplu mod de a ajunge la conştiinţa copiilor, este să ne lăsăm pe vine la nivelul lor, să le punem o mână pe umăr şi să-I privim în ochi. La sfârşit este important să-i întrebăm dacă au înţeles ce le-am spus şi dacă au întrebări.

Axaţi-vă pe mesajele pozitive, în care le spuneţi “ce să facă”, mai degrabă decât pe cele negative, în care le spuneţi “ce să nu facă”. De exemplu, dacă au terminat de băut apă şi au lăsat paharul pe birou, lângă calculator, să le spuneţi “nu lasa paharul acolo” poate fi util pentru că vor înţelege şi îl vor lua dar în acelaşi timp poate fi puţin tricky pentru că nu vor şti ce să facă cu el. Mult mai util este să le transmiteţi un mesaj scurt şi simplu: “te rog pune paharul pe masă, în bucătărie”.

(…)

Citeşte mai mult pe meseriadeparinte.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!