Sari la conținut

Frazele care îţi vor schimba modul în care percepi tantrumurile copilului. Ce trebuie să îţi spui

Societatea ne oferă atitudini şi puncte de vedere negative în raport cu reacţiile copiilor de 2-4 ani. Expresii precum „teribila vârstă de doi ani” şi frazele prin care ţi se spune „ignoră-l, nu vrea decât să îţi atragă atenţia” sau „îţi testează limitele, să vadă până unde poate merge” nu fac decât să creeze o relaţie de adversitate între părinte şi copil.

Aceste formulări şi mentalităţi cultivă un raport de tipul „părinte versus copil”, raport care împiedică formarea unei relaţii sănătoase. Părintele nu mai vede nevoile reale ale copilului care strigă după ajutor, ci un “copil alintat, care nu caută decât atenţie”.
De aceea, este foarte important să ne schimbăm limbajul (şi, implicit, percepţia) din unul negativ în unul pozitiv, pentru a vedea ceea ce este mai bun în copilul nostru. Şi autentic, în fapt…

► Citeşte şi Tantrum? Analogia trenului te învaţă cum trebuie să te comporţi, când copilul are un exces de furie

  • În loc de: A ajuns la teribila vârstă de doi ani
  • Putem spune: Este la vârsta la care începe să îşi descopere şi să experimenteze independenţa.
     
  • În loc de: Vrea să vadă cât poate să întindă coarda
  • Putem spune: Face tot posibilul să obţină ceea ce îşi doreşte
  • În loc de: Nu încearcă decât să îmi atragă atenţia
  • Putem spune: Are nevoie de mine chiar acum
     
  • În loc de: Exagerează atât de mult…
  • Putem spune: E afectată de ce simte şi are nevoie de ajutorul meu.
     
  • În loc de: Nu mă ascultă deloc
  • Putem spune: Are probleme în a mă auzi, acum. Trebuie să modific modul de abordare.
     
  • În loc de: E tare plângăcioasă azi
  • Putem spune: Încearcă să ne spună ce probleme are. E supărată…
     
  • În loc de: E tare dificilă astăzi
  • Putem spune: Are o zi grea, oare cu ce o pot ajuta?
     
  • În loc de: Nu poate sta locului 5 minute
  • Putem spune: E tare plin de energie. Trebuie să şi-o consume.

Aşadar, este foarte important modul în care vedem lucrurile. Dacă vrem să ne calmăm pe noi însene, trebuie să înţelegem că cel mic nu o face cu rea voinţă. Îi este greu să facă faţă schimbărilor vârstei şi are nevoie să fim lângă el, aşa cum trebuie să fim în orice etapă a vieţii.
Multă răbdare!
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!