Sari la conținut

Gelozia între fraţi. Cu ce greşesc părinţii

Gelozia este o emoţie care îşi face discret loc în sufletul copiilor. Ea se poate manifesta în relaţia cu fratele, cu prietenii şi chiar cu părinţii. Cumpărarea unei biciclete pentru frate poate atrage furia celuilalt pentru o bună perioadă de timp, iar un pupic oferit de tată mamei în prezenţa micuţului poate aduce plânsete fără oprire.

Gelozia între fraţi. Ce este cu gelozia la vârste fragede, unde greşesc părinţii şi cum pot ei să o gestioneze:

Gelozia apare în frageda copilărie şi este o trăire firească atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. Crizele de furie, plânsul miorlăit și gesturile câteodată ameninţătoare la adresa bebeluşului schimbă percepţia idilică a părinţilor despre întâlnirea celor doi fraţi.

Gelozia între fraţi. Cu ce greşesc părinţii

Răsfaţă prea mult copilul - Făcând din dorințele copilului prioritatea principală în orice situație îi arată că lumea se învârte în jurul lui. Se poate evita acest lucru învățând copilul să ia în considerare nevoile și dorințele celorlalți, Copiii trebuie să înțeleagă că, pentru a primi, trebuie să ofere. Altfel, când știu numai să primească, tind să devină frustrați. Aşa că nu este de mirare că odată cu venirea pe lume a noului membru al familiei, toate resursele părinţior (inclusiv cele temporale), se impart, iar fratele cel mare inevitabil devine gelos pe cel care îi “fură” ceea ce în trecut îi aparţinea întru totul.

Sunt hiperprotectori - Peste ocean sunt numiţi părinţi-elicopter, părinţi-vultur, pentru că planează continuu în preajma copilului, îngrădindu-i orice posibilitate de autonomie. Psihologii îi numesc părinţi hiperprotectori, pentru că îşi sufocă copilul cu grija lor exagerată. A-ţi superproteja copilul de la naşterea lui şi până la apariţia unui nou frăţior, moment în care atenţia ta se împarte, îi dă copilului senzaţia că este lăsat brusc în sălbăticie, senzaţie care îl face să se închidă în sine, să devină timid, rezervat, gelos faţă de fratele care primeşte toată atenţia.

Sunt prea autoritari – A controla excesiv copilul este o altă greşeală pe care o fac părinţii, greşeală care poate avea drept consecinţă sădirea geloziei în copil. A seta reguli stricte, fără a explica rolul lor şi relaţia de tip cauză-efect, conduce la formarea unui copil cu stimă de sine scăzută, care se va simţi mai puţin apreciat decât fratele lui.

Uită să laude comporatementele pozitive - Ca părinți ocupați și foarte ocupați ce suntem, este posibil să nu observăm când copiii se joacă în liniște în colțul lor sau când se feresc singuri de pericole ori probleme. Dacă nu le arătați niciodată că sunteți mulțumiți de ceea ce fac, , ratați ocazia de a consolida importanța comportării lor pozitive.

Îl compară cu alţi copii – Fiecare copil este diferit în felul lui. Unul este bun la matematică, altul la sport, unul iubeşte literatura, celălalt nu învaţă decât geografie. Nu trebuie să îţi compari niciodată copilul cu altul, dacă nu vrei să fie gelos pe ceilalţi şi să aibă o stimă de sine scăzută.

► Citeşte şi Cum combati gelozia intre frati

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!