Sari la conținut

Îngrijirea unui toddler este mult mai grea decât cea a unui nou-născut

În timp ce o aveam în pântece pe fiica mea, m-am pregătit pentru nopțile nedormite, oboseală și timp zero pentru mine, ca și femeie.
M-am pregătit pentru supraviețuire, cum s-ar spune.

Fiica mea s-a născut la termen, eu am avut câteva complicații după nașterea ei, iar în primele săptămâni de mămicie eram foarte slăbită. Cu toate acestea, aveam mintea limpede și am putut să dorm atât ziua, cât și noaptea. Atât cât apucam...

După prima lună, când am devenit mai puternică din punct de vedere fizic, am început să dorm mai puțin în timpul zilei. Am avut timp pentru mine, să citesc, să gătesc, să fac ordine prin casă. Toate acestea în timp ce fetița mea dormea la prânz.

Când s-a făcut mai mare, ieșeam la plimbări mereu. În parc sau la magazin să facem cumpărături împreună.

► Citește și: 3 pași simpli care te ajută să faci față provocărilor ridicate de prichindelul tău

Primul an și jumătate de mămicie a fost un an ușor.

După această perioadă, fiica mea a început să-și exercite voința prin diferite moduri. Lovea și striga -  este al meu! către oricine care punea mâna pe lucrurile ei.

Încă mergem la plimbări, însă ea este cea care vrea să împingă coșul de cumpărături.

Se supără când mergem în parc pentru că nu ajunge la crengile copacilor înalți.

Au trecut câteva săptămâni și comportamentul ei a persistat. M-am gândit că este pur și simplu rezultatul unei regresii ale somnului sau e din cauza creșterii dinților.

► Citește și: Copiii nu pot fi controlați din telecomandă!

Într-o seară, după ce a adormit micuța, soțul meu și cu mine stăteam pe canapea și discutam pentru prima dată despre metodele de disciplină. M-am întristat.  Îmi doream înapoi bebelușul dulce și drăgălaș.

Soțul meu este un tată foarte implicat, dar pentru că eu petrec mai mult timp cu fiica noastră, mi-a fost dificil să aplic singură metodele de disciplină.
Eu sunt cea care trebuie să găsească modalități de distragere pentru frustrările ei, eu sunt cea care încearcă să-și exprime iubirea față de ea, în ciuda scenelor pe care le face. Mi-ar plăcea să mă pot închide în baie cu un pahar de vin și multe dulciuri.

Unul dintre motivele pentru care cred că etapele timpurii de parenting au fost ușoare pentru mine este că am întâmpinat complicații postpartum. Am avut nevoie de operație, iar eu și fiica mea am stat despărțite 24 de ore. Pe măsură ce m-am recuperat, m-am simțit recunoscătoare să fiu în viață, recunoscătoare că am putut alăpta și recunoscătoare pentru fiecare minut în care am putut să o țin în brațe.

Am decis să nu pierd timpul plângându-mă și nici să mă axez pe aspectele negative ale maternității. Am hotărât să fiu veselă.

Cu câteva săptămâni în urmă, eu și fiica mea am avut o zi deosebit de grea. Avea o dispoziție proastă și niciuna dintre tehnicile obișnuite de distragere a atenției nu a funcționat. Soțul meu ajungea acasă la ora 18:30. M-am uitat la telefon. Era ora 16:00.

M-am prăbușit în pat, plină de lacrimi.

► Citește și: Eu cresc un copil, nu o maimuță dresată

Mami, ești bine? Întreba fiica mea, în timp ce se așeza lângă mine.

Da, sunt bine, am spus ștergându-mi lacrimile. Am doar o zi grea, iubito.

Ooo, spune ea, îmbrățișându-mă și pupându-mă.

I-am zâmbit înapoi, printre lacrimi. Copilul meu este dificil acum. Mult mai dificil decât mă așteptam, dar sunt recunoscătoare că îl am, recunoscătoare că suntem sănătoși cu toții. Îmi șterg lacrimile și aleg iarăși să fiu veselă.

► Citește și: Iată ce trebuie să-i spui copilului tău dacă este cam... imperativ

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!