Un proiect depus la Senat de deputatul PSD Iulian-Alexandru Badea readuce subiectul în Parlament: modifică Legea învățământului preuniversitar 198/2023 și ar da conducerii fiecărei școli dreptul de a cere uniforma obligatorie, cu subvenții pentru familiile cu venituri mici, posibil chiar din anul școlar 2026-2027. Nu e vorba de o uniformă impusă automat, la nivel național, în toate școlile, ci de o opțiune pe care fiecare unitate de învățământ ar putea-o activa. E a treia sau a patra inițiativă de acest fel din ultimii ani, dar vine cu un element nou: statul ar urma să plătească, integral sau parțial, uniforma copiilor din familii defavorizate.
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, nu s-a poziționat ferm pentru obligativitate generală. Deocamdată, fiecare școală decide singură, prin regulamentul intern, dacă introduce uniforma sau nu — exact cum s-a întâmplat în Giurgiu, unde Inspectoratul Școlar Județean a anunțat, tot în 2026, introducerea uniformei pentru aproximativ 25.000 de elevi, fără să existe încă o lege care s-o ceară.
Dacă ești părinte și te întrebi ce înseamnă asta pentru copilul tău, iată argumentele reale din ambele tabere.
Argumentele pro uniformă
Reduce vizibilitatea diferențelor sociale. Ăsta e argumentul central al inițiatorilor legii. Un copil din familie cu venituri mici stă lângă unul care poartă haine de firmă în fiecare zi, iar diferența se vede și se simte. Uniforma egalizează măcar aparența, chiar dacă nu rezolvă inegalitatea de fond.
Simplifică dimineața. Nu mai există negocieri despre ce se poartă azi, nu mai există presiune de a avea hainele „potrivite" în fiecare zi. Pentru mulți părinți, e o bătălie mai puțin.
Cazul Giurgiu arată și partea practică. Inspectoratul Școlar Județean a anunțat introducerea uniformei pentru aproximativ 25.000 de elevi în 2026. Dincolo de controversele legate de transparența sponsorizărilor, ideea de bază — un cod vestimentar unitar la nivel de județ — a fost primită cu interes de multe școli, tocmai pentru că simplifică regulile.
Modele din alte țări. Marea Britanie și Japonia folosesc uniforme de zeci de ani, iar acolo uniforma face parte din identitatea școlii, nu doar dintr-un regulament impus.
Argumentele împotriva uniformei
Nu rezolvă bullying-ul. Organizațiile de elevi care critică proiectul de lege spun exact asta: copiii găsesc alte moduri de a exclude — încălțăminte, ghiozdan, telefon, accesorii care rămân în afara regulamentului. Uniforma acoperă hainele, nu comportamentul.
Costul rămâne o problemă, chiar și cu subvenții. Legea prevede sprijin pentru familiile cu venituri mici, dar detaliile tehnice urmează să fie stabilite prin ordin de ministru. Până atunci, nimeni nu știe exact cine califică pentru gratuitate și cine plătește integral. Iar acolo unde uniforma e impusă printr-un furnizor unic, prețul poate fi mult peste ce ar costa haine obișnuite.
Copilul nu are cum să-și exercite alegerea. E un argument simplu, dar real: un copil de șapte ani nu a ales să fie îmbrăcat la fel cu ceilalți 30 din clasă, în fiecare zi, ani la rând. Are decenii întregi în față în care va purta costume, uniforme de serviciu, ținute impuse de job. Copilăria e, poate, singura perioadă în care hainele pot fi doar ale lui.
Transparența deciziei, nu doar uniforma în sine. Cazul Giurgiu a scos la iveală și partea mai puțin discutată: când o decizie despre uniformă vine de la nivel local, fără să fie clar cine sponsorizează, cine furnizează și cine decide modelul, părinții rămân cu întrebări în loc de răspunsuri. Nu uniforma e problema, ci modul în care se ia decizia.
Citește și Începe școala. Ce părere aveți despre uniforma școlară?
