Copilul meu,
Astăzi te-am privit cum îți pui ghiozdanul. Și nu era doar un ghiozdan. Era lumea ta în spate. Era copilăria care se încheie și drumul care începe.
Astăzi ai pășit spre școală. Și nu era doar o școală. Era un prag. Era o despărțire. Era o trecere pe care nu o mai putem întoarce.
Astăzi mi-ai dat drumul la mână. Și nu era doar o mână. Era legătura noastră nevăzută, firul acela subțire care se întinde, se întinde, dar nu se rupe niciodată.
Și da, o să-ți faci prieteni. Și da, o să înveți litere și cifre. Și da, o să aduni diplome și desene.
Dar să nu uiți, copilul meu, că toate astea nu te definesc.
Nu notele, nu comparațiile, nu aplauzele.
Tu ești destul. Tu ai fost mereu destul.
Astăzi începi școala.
Și eu încep altceva.
Încep să învăț să te las. Să te las să mergi, să cazi, să plângi, să râzi fără mine.
Și doare. Doare cumplit. Dar e durerea care mă învață și pe mine să cresc.
Astăzi tu porți uniformă.
Eu port lacrimi.
Astăzi tu deschizi caiete.
Eu deschid rana aceea mică și adâncă a desprinderii.
Astăzi tu pășești înainte.
Eu pășesc înapoi, dar cu inima tot lângă tine.
Să știi, copilul meu, că nu există clopoțel care să ne despartă cu adevărat.
Eu voi fi mereu acolo. În respirația ta grăbită când vei fi emoționat. În ochii tăi care caută.
Astăzi începi școala.
Astăzi eu încep să învăț cum e să plâng și să zâmbesc în același timp.
Astăzi tu înveți să citești.
Eu învăț să te citesc de la distanță.
Astăzi începi școala, copilul meu.
Și eu încep să fiu altfel de mamă.
O mamă care știe că a crescut o inimă ce poate zbura.
Dar care nu uită că, în tăcere, a rămas tot puiul meu.
Cu toată iubirea mea,
Mama
Citește și Trecerea de la grădiniță la școală – cum îi explici copilului în mod realist ce urmează
