Sari la conținut

Țipetele la copilul mic. Cum le poți controla?

Mai rele decât orice criză de furie, între un an jumătate şi doi ani ţipetele, atât de ascuţite încât ţi se pare că îţi explodează capul, sunt cele care îi deranjează teribil pe părinţi.

Dacă şi tu ai un copilaş care ţipa enorm ei bine, afla că nu este anormal. Ba chiar dimpotrivă, este un comportament foarte des întâlnit în această fază a dezvoltării în care comunicarea prin cuvinte nu este încă bine stăpânită. 

De ce ţipă copilul?

Este posibil să fie supărat de ceva, să zicem că nu i-ai întins laptele într-o fracţiune de secundă, cum ar fi vrut.

Dar este posibil şi să nu aibă nicio supărare, pur şi simplu să testeze cât de tare poate să ţipe. 

Sau, şi mai dificil de acceptat pentru părinţi, vrea să testeze reacţia celorlalţi la ţipătul său. Aşa că va ţipa într-un loc aglomerat sau într-un loc atât de tăcut încât se aude respiraţia.

Ce poţi face ca să nu mai ţipe?

În primul rând nu te gândi cumva că eşti un părinte rău dacă copilul tău tipa. Cam toţi fac aşa. Nu ai greşit tu undeva, este un stadiu al dezvoltării. Şi nici nu sunt îndreptate agresiv spre tine aceste ţipete. Ele sunt o exprimare cu voce foarte tare a unor sentimente care nu pot fi controlate.

Asta nu înseamnă însă că trebuie să devii stoic şi să aştepţi cumva că acest stadiu să treacă de la sine. Ci să pui pe tine haina aceea de părinte pisălog care repetă un lucru de un million de ori. Stai relaxat, când copilul va avea vreo 20 de ani vei putea să o dai jos. Uite ce poţi face:

  • Să îi explici că ţipătul deranjează pe cei din jur
  • Să îi explicit că poate să ţipe când este afară. Şi în casa trebuie să vorbească pe un ton mai plăcut.
  • Să îl atragi într-un joc. Ai putea încerca să îl atragi să vorbească în şoaptă, sau să îl atragi să cânte ceva.
  • Poţi şi să nu răspunzi nimic, să te faci ca ţipătul nu există, în speranţa că va începe şi copilul să îl vadă că pe ceva neinteresant
  • Poţi să îi spui că nu vorbeşti cu el până când nu ţi se adresează pe un ton normal

Desigur, dacă începe să ţipe nu înseamnă că îi faci imediat şi automat tot ce îţi cere, pentru că atunci chiar că nu mai scapi de ţipat, întrucât vă fi folosit ca o armă împotriva ta. Și nu uita, este mereu mai ușor sa previi o criză.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • Ionela

    Si rcare credeam ca sunt singura.Am citit tot ce ai povestit si ma regasesc PERFECT in comentariile tale.Am crezut ca am o problema si deja incepeam sa ma preocup pt mine si pt copil (1an si 3luni),dar acu am inteles k este ceva care cat de cat ne aseamana pe noi mamicile "ingrijorant",si incerc sa ma controlez mereu dar asta dureaza cateva ore si apoi explodez,sigur ma aud vecinii o zice "auzi si la nebuna asta",sotu si el"esti nebuna",si tot asa.promit ca am sa incerc sa ma calmez asta mio zic de fiecare data.Miam dorit atat de mult copilul asta k mias da viata pt el,si totusi imi ira din minti cate o data mai mereulaughing.nu e de ras stiu dar de multe ori si plang k vad k nu am incotro cu el.

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

adevarul.ro
..

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


adevarul.ro