Dragul meu,
Astăzi începi examenul. Prima dată când lumea ți se așază pe foaie, în pagini cu barem și cronometru. Poate te doare stomacul, poate ai mâinile reci sau poate vrei doar să treacă. Știu. Și nu, nu-ți scriu ca să-ți spun „ai încredere în tine” sau „vei reuși cu siguranță”. Nici eu nu pot ști ce va fi. Dar ce știu sigur e asta: nu nota te definește. Nici media, nici vreun top, niciun rând de pe panoul școlii.
Tu ești mai mult decât niște subiecte de examen. Ești copilul meu.
Te-am văzut crescând în fiecare zi. Cu ochii tăi atenți și cu răbdarea ta, cu toată grija pe care o pui în lucruri mărunte – de la cum îți aranjezi caietele până la cum îți alegi cuvintele când cineva are nevoie de ajutor. Te știu când îți pui muzică și te oprești din orice doar ca să visezi. Te știu când te retragi în liniște, când obosești, dar nu renunți.
Tu ești deja reușita mea. Nu trebuie să îți dovedești nimic cu o notă.
O să intri în sală și o să scrii. O să greșești poate o cratimă. Sau poate nu o să-ți vină în minte cuvântul potrivit. Și ce dacă? Nici eu n-am toate răspunsurile. Nici viața nu le are. Important este că ești acolo, că nu fugi, că îți asumi. Pentru mine, asta e maturitate. Asta e curaj.
Vreau să știi un lucru foarte simplu, dar esențial: sunt mândră de tine. Nu pentru ceea ce vei lua la examen, ci pentru cine ești. Pentru felul tău de a fi om.
Îți scriu asta pentru că vreau ca vocea mea să fie în mintea ta, nu ca presiune, ci ca un adăpost. Dacă mâine nu iese cum vrei, te voi ține în brațe. Dacă iese perfect, tot în brațe te voi ține. Dragostea mea nu se schimbă în funcție de rezultate.
Tu nu ești suma punctelor tale. Ești suma viselor tale.
Te iubesc, copilul meu. Îți țin pumnii. Dar mai ales, îți țin inima.
Mama
