Sari la conținut

Studiu: Copiii moștenesc inteligența mamei

Până acum, cei mai mulți dintre noi credeam că inteligența vine de la ambii părinți. Însă, conform unui nou studiu, în ce privește inteligența, genele provin de la mamă.

Potrivit unui nou studiu publicat în Psychology Spot, oamenii se nasc cu gene care funcționează diferit în funcție de unde sunt moștenite – de la mamă sau de la tată. Dacă ne referim la inteligență, genele provin de la mamă.
Genele respective sunt situate pe cromozomul X și, pentru că femeile au câte doi, asta înseamnă că urmașii au de două ori mai multe șanse să preia inteligența mamei.

De asemenea, chiar dacă tatăl transmite copilului câteva gene, șansele ca acestea să aibă un impact asupra creierului său sunt foarte mici. „Dacă genele sunt moștenite de la tată, sunt dezactivate”, scrie în studiu.

►Citește și Fascinantul creier al bebelușilor

La baza acestei teorii sunt așa-numitele „gene condiționate”, care se manifestă diferit în funcție de origine. În principiu, rădăcinile acestor gene pot fi descoperite și chiar dacă sunt active sau nu. Interesant este faptul că genele condiționate funcționează numai dacă provin de la mamă. Dacă aceeași genă este moștenită de la tată, se dezactivează. În mod evident, alte gene funcționează invers, adică se activează numai dacă vin de la tată. Genele mamei se duc direct la cortexul cerebral, iar cele ale tatălui la sistemul limbic.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!