Update: Subiectele au fost publicate. Le puteți vizualiza aici.
Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română (Evaluarea Națională 2025) au avut două texte suport: primul din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și al doilea din Emil Racoviță – „Spre Polul Sud”. Pe baza acestor texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie.
Evaluarea Națională 2025 a început luni, 23 iunie, cu prima probă scrisă – Limba și literatura română. Examenul s-a desfășurat începând cu ora 9:00 și a avut o durată de două ore. Conform informațiilor apărute până acum, structura subiectelor pune accent pe înțelegerea unui text literar și pe exprimarea unei experiențe personale sub formă narativă.
Subiectele de la Română – Evaluarea Națională 2025
Subiectele oficiale la Limba română vor fi publicate AICI imediat ce devin disponibile. Pentru elevi și părinți interesați să afle cum s-a desfășurat examenul, vom reda mai întâi subiectele așa cum circulă online, urmând să completăm cu varianta validată de Ministerul Educației.
UPDATE: Deși proba nu s-a încheiat oficial, pe internet au început să circule detalii privind cerințele primite de elevi. Conform site-ului stirileprotv.ro, la Subiectul I, aceștia au avut de rezolvat itemi pe baza unui fragment din romanul „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran.
Subiectul al II-lea a presupus redactarea unei compuneri narative care să descrie o întâmplare petrecută în timpul unei excursii.
Regulile examenului de Evaluare Națională 2025
Proba scrisă începe la ora 9:00, iar accesul în școli sau centrele de examen este permis între 8:00 și 8:30. Elevii trebuie să aibă la ei un act de identitate valabil și instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră. Fiecare candidat primește o broșură cu subiectele și foi de ciornă ștampilate; la nevoie, pot solicita pagini suplimentare.
Potrivit inspectoratelor școlare județene, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru acest examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen.
Este strict interzisă introducerea în sala de examen a materialelor ajutătoare – precum manuale, dicționare, fițuici, cărți, culegeri, dispozitive electronice sau telefoane mobile.
De asemenea, elevii nu pot intra în săli cu ghiozdane, sacoșe, rucsacuri sau poșete. Aceste obiecte vor fi depozitate într-o sală desemnată de comisie. Cei care refuză această procedură nu vor fi primiți la probă. Toate sălile sunt supravegheate audio-video.
Durata probei la Limba română
Subiectele trebuie rezolvate în 120 de minute, după completarea casetei cu datele de identificare. Anumiți elevi pot beneficia de prelungirea timpului cu maximum două ore, dacă au primit aprobare de la Comisia Județeană (sau a Municipiului București), în baza procedurilor pentru egalizarea șanselor – în cazuri de deficiențe de vedere, auz sau tulburări de neurodezvoltare.
Calendar Evaluare Națională 2025
23 iunie 2025 – Limba și literatura română (proba scrisă)
25 iunie 2025 – Matematică (proba scrisă)
27 iunie 2025 – Limba și literatura maternă (proba scrisă)
3 iulie 2025 – Afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 18:00)
4-5 iulie 2025 – Continuarea procesului de vizualizare și depunere contestații
6-9 iulie 2025 – Soluționarea contestațiilor
10 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor finale
Depunerea contestațiilor
Candidații pot solicita să își vadă lucrarea, conform procedurilor oficiale stabilite de Comisia Națională. În cazul minorilor, este obligatorie prezența unui părinte sau tutore legal. Important: vizualizarea lucrării nu este o condiție obligatorie pentru depunerea contestației și nici nu obligă candidatul să formuleze una.
Elevii care transmit contestații trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip în care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota finală poate fi modificată (mai mare sau mai mică). Documentul este semnat și de reprezentantul legal.
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025
Rezultatele finale vor fi publicate joi, 10 iulie. Notele vor fi comunicate în mod anonimizat, pe baza unor coduri individuale transmise candidaților la prima probă, cu semnătură de primire.
Lista afișată conține: codul candidatului, școala de proveniență, notele obținute la probele scrise, media finală sau mențiunea „absent” / „eliminat din examen”, după caz.
După soluționarea contestațiilor, listele cu rezultatele finale vor fi semnate de președintele și secretarul comisiei din centrul de examen, afișate la avizierul școlii și pe site-ul instituției. Rezultatele rămân publice pe site-urile Ministerului Educației și ale inspectoratelor școlare timp de doi ani.