Sari la conținut

Tantrumurile nu sunt din vina ta, dragă mamă, tantrumurile sunt doar tantrumuri

Zilele trecute luam prânzul în restaurantul meu preferat, alături de soț și de micuță, când cea din urmă a înfășcat o mare bucată de pâine, de am zis că se îneacă pe loc. I-am luat imediat restul feliei din mână, speriată să nu muște o bucată și mai mare, când... furia s-a dezlănțuit. PRIMUL. TANTRUM. ÎN PUBLIC! (nu are rost să repet – în restaurantul meu preferat!!!).

M-am înroșit, înnegrit și înverzit instantaneu, întrebându-mă cu ce am putut greșit de îmi făcea asta tocmai acum! Ce ar fi făcut alte mame în locul meu?

Cu ce greșesc? Cum să opresc tornada? Tocmai mie... care toată viața mi-am spus, văzându-le pe celelalte mame în situații asemănătoare, că eu nu voi lăsa niciodată să se ajunge aici!

► Citește și Care este singura greșeală pe care o fac părinții atunci când copilul are un tantrum

Imediat, soțul meu i-a pus altă felie de pâine în mânuțe, a întrebat-o cu blândețe dacă i-o poate lua el și hașșșt, i-a și smuls-o din mână. Tantrum iar. Apoi iar i-a dat-o, iar a întrebat-o, iar i-a luat, iarăși tantrum. Iar și iar, de vreo 10 ori, timp în care eu mă întrebam ce o avea omul meu în cap. Numai că, la un moment dat, ce să vezi? Micuța i-a intrat în joc, i-a dat felia și... nicio lacrimă... niciun trantrum... nimic! Ba mai mult, zâmbete și chicoteli!

După care ne-am continuat prânzul ca și cum nimic nu s-a fi întâmplat.

Numai că povestea mea nu este despre soțul meu, care nu de puține ori mi-a arătat că este părintele perfect, ci despre tantrum. Nici măcar despre mine sau despre fiica mea, doar despre tantrumuri.

Primul meu instinct, așa cum spuneam, a fost să mă întreb de ce îmi face MIE așa ceva copilul meu. M-am uitat numai la mine, la mine ca mamă, și dezamăgirea m-a lovit ca un fulger. Dar acum îmi dau seama că micuța mea a fost pusă în situația în care Mami i-a luat pur și simplu felia din mână și a reacționat așa cum face orice copil care a învățat că prima formă de comunicare este plânsul. Ea, ca orice alt om, a început să comunice prin plâns. Lucru pe care e normal să îl facă și acum, la 2-3 anișori, când întâmpină o problemă.

Înainte să devin părinte, eram absolut convinsă că tantrumurile copilului apar doar din vina părinților. Nu știu să își învețe copilul să se comporte în public, nu știu să îl educe cum trebuie și... cam asta e! Și hai să fim sinceri: când un copil plânge în public, toată lumea aruncă rapid cu pietre în mamă!

Așa că vreau să vă spun ceva, mamelor din lumea întreagă! Vouă, celor care citiți tot ce prindeți despre parenting, care vă informați de pe Google despre cum să fiți mame mai bune și cum puteți să vă asigurați că ai voștri copii au parte de cele mai bune tratamente pentru a nu mai face tantrumuri... vă spun atât: tantrumurile nu sunt despre voi! Tantrumurile nu apar pentru că nu sunteți părinți buni. Tantrumurile sunt doar modul în care copiii voștri comunică!Moduri normale, naturale, de a transmite ceea ce simt. Micuții învață să facă față emoțiilor negative, învață să comunice. Deci: răbdare, răbdare, răbdare!

Înțelegând asta, am reușit să respir, să îmi păstrez calmul și să merg înainte. Și asta chiar dacă trebuie să admit că știu că uneori copilul meu nu mă place. Sunt cea care distruge distracția, întotdeauna. Cea care îi interzice lucruri, care îi spune nu face asta, nu face cealaltă... Deși îi ofer explicații, distracția oricum dispare. Nu îmi doresc să fiu acest gen de părinte, dar știu că de-asta sunt părinte și nu prieten. Sunt responsabilă de viața ei și, deși nu îmi place să iau acest gen de decizii, eu trebuie să o fac.

În fiecare zi învăț, explic și mă asigur că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere pentru a rezista – în viață. Haha, glumesc!

De fapt, nu chiar! Cel mai mult înțeleg de ce sunt părinte și nu prieten. Poate că NU-urile, de cele mai mult ori, opresc distracția, dar în sufletul meu știu că are nevoie de NU mai mult decât de distracții. Iar după ce supărarea îi trece, va ști din nou că mă iubește, îmi va zâmbi și îmi va spune că doar pe mine și pe tati ne vrea lângă ea.

E atât de ușor să iei lucrurile personal. Dar de cele mai multe ori, cele mai grele momente din viața de părinte nu țin de cât de bun sau de rău ești ca părinte. Nici nu au legătură cu tine. Sunt doar un proces natural de creștere și de dezvoltare. 

Noi luăm deciziile grele pentru ei, noi distrugem distracția, dintr-un motiv evident – pentru că nimeni nu ne iubește copiii mai tare decât o facem noi! Nu le vrem decât binele și facem tot ce putem pentru a ne asigura că putem face asta.

Așa că, data viitoare, respiră și amintește-ți că nu este despre tine. Dacă trebuie să îi iei pâinea din mână, pentru a-i face bine, ia-i pâinea din mână!

► Citește și Frazele care îţi vor schimba modul în care percepi tantrumurile copilului. Ce trebuie să îţi spui

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!