Laura Cosoi: „Rita a cunoscut-o azi pe surioara mică din burtică”
Cum gestionezi, ca părinte, anxietatea din casă în perioada BAC/Capacitate
Perioada examenelor naționale scoate la suprafață o dinamică pe care puține familii o discută deschis: părintele e stresat la fel de tare ca adolescentul din camera de alături, dar se comportă ca și cum stresul lui ar fi irelevant. Toată atenția merge spre copil — cum doarme, cât învață, ce mănâncă — dar puțini se întreabă ce se întâmplă cu adultul care gestionează toate astea și ce ar fi de făcut, chiar spre binele copilului.
De la timiditate la încredere în sine. 5 moduri să-ți ajuți copilul să fie încrezător. Bonus: Ce să NU faci
Timiditatea nu e un defect de caracter. Nu e ceva de „reparat" și nici un semn că ceva a mers greșit în educația copilului tău. E, mai degrabă, o tendință temperamentală — unii copii o au mai pronunțată, alții mai puțin — iar ce face cu adevărat diferența nu e dacă există, ci cum reacționează adulții din jur la ea.
Îi vorbești bebelușului cu voce de pisicuță? Iată de la ce vârstă devine o problemă
Există un sunet pe care aproape orice adult îl produce instinctiv în prezența unui copil mic: o voce ridicată, cuvinte alintate, fraze scurte și rotunjite. E un reflex aproape universal, prezent în toate culturile lumii, și are chiar un nume în literatura de specialitate — infant-directed speech sau, cum îl numesc logopezii români, vorbirea adresată copilului. Până aici, totul e firesc. Problema apare când acest mod de a vorbi rămâne același și după ce copilul a crescut suficient ca să primească altceva.







