Nu răspunde întotdeauna când îl strigi. La doi ani spune foarte puține cuvinte. Preferă să se joace singur sau aliniază aceeași jucărie iar și iar. Sunt suficiente aceste lucruri pentru a spune că un copil are autism?
Nu. Un singur comportament nu pune un diagnostic, iar dezvoltarea copiilor nu urmează un calendar identic. Ceea ce contează este tiparul: cum comunică un copil, cum caută și răspunde la interacțiunea cu ceilalți, cum folosește gesturile și limbajul, cum se joacă și dacă există comportamente sau interese repetitive.
Unele semne pot fi observate încă din primul an, iar autismul poate fi identificat uneori în jurul vârstei de 18 luni. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), până la vârsta de 2 ani, un diagnostic făcut de un profesionist cu experiență poate fi considerat fiabil.
Semne de autism în jurul vârstei de 1 an
La această vârstă, părintele nu urmărește în primul rând câte cuvinte spune copilul. Mult mai relevantă este comunicarea socială care apare înaintea cuvintelor.
Merită discutat cu pediatrul dacă observi în mod repetat că bebelușul:
-
răspunde rar sau deloc atunci când este strigat pe nume;
-
folosește puține gesturi pentru a comunica;
-
caută rar să împărtășească interesul sau bucuria cu adultul;
-
urmărește rar direcția în care privește sau arată părintele;
-
imită puțin gesturile, sunetele sau expresiile celorlalți;
-
pare mai puțin interesat de interacțiunea socială;
-
are reacții neobișnuit de intense sau foarte reduse la sunete, texturi, lumină ori alte senzații;
-
prezintă mișcări sau comportamente repetitive.
Contactul vizual poate face parte din tabloul observat, dar nu trebuie transformat într-un „test pentru autism”. Un copil care se uită în ochii părinților poate fi autist, iar un copil care evită uneori privirea nu este automat autist.
La fel, faptul că un copil de un an nu vorbește încă nu este suficient pentru a suspecta autismul. Contează întregul mod în care încearcă să comunice: privește, vocalizează, arată, cere, imită, încearcă să îți atragă atenția?
Semne de autism la 2 ani
În jurul vârstei de 2 ani, diferențele de comunicare și interacțiune pot deveni mai vizibile.
NICE – Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire din Marea Britanie – include printre caracteristicile care pot ridica suspiciunea de autism la copiii preșcolari întârzierea limbajului, răspunsul absent sau întârziat la nume, folosirea redusă a gesturilor și dificultățile de interacțiune socială.
La 2 ani, merită cerută o evaluare dacă observi un ansamblu de comportamente precum:
-
limbaj foarte redus sau o întârziere evidentă a comunicării;
-
copilul nu folosește suficient gesturile pentru a compensa lipsa cuvintelor;
-
nu arată lucruri doar pentru a le împărtăși cu tine, nu doar pentru a le cere;
-
răspunde rar la nume, deși auzul este normal;
-
imită puțin ceea ce fac ceilalți;
-
pare puțin interesat de alți copii sau de jocul social;
-
folosește obiectele într-un mod repetitiv, de exemplu este preocupat constant de anumite părți ale lor;
-
repetă frecvent aceleași mișcări, sunete sau acțiuni;
-
reacționează foarte puternic la schimbarea rutinei;
-
are sensibilități neobișnuite la anumite zgomote, texturi, mirosuri sau alimente.
Întârzierea limbajului nu înseamnă automat autism. Un copil poate vorbi târziu din numeroase alte motive. Tocmai de aceea contează dacă întârzierea verbală apare singură sau împreună cu diferențe în comunicarea nonverbală și interacțiunea socială.
Am explicat mai pe larg diferența dintre întârzierea de dezvoltare și semnele precoce de autism.
Semne de autism la 3 ani
La 3 ani, copilul intră în situații sociale mai complexe, iar diferențele pot deveni mai ușor de observat.
Pot atrage atenția dificultățile persistente de a iniția sau menține interacțiunea, folosirea redusă a limbajului pentru comunicare, repetarea unor cuvinte sau expresii – fenomen numit ecolalie –, jocul foarte repetitiv, dificultatea de a participa la jocul altor copii sau nevoia puternică de predictibilitate.
Unii copii pot avea interese foarte intense și restrânse sau pot reacționa disproporționat la schimbări aparent mici.
Dar există și un lucru important pe care părinții trebuie să îl știe: un copil autist poate vorbi, poate zâmbi, poate fi afectuos și poate avea contact vizual.
NICE avertizează explicit că autismul nu trebuie exclus doar pentru că un copil are contact vizual bun, zâmbește, își arată afecțiunea față de familie, se joacă simbolic sau a atins la timp reperele de limbaj.
De aceea, evaluarea privește dezvoltarea copilului în ansamblu, nu verifică dacă bifează un stereotip despre autism.
Ce poate fi perfect normal și nu înseamnă, singur, autism
Un copil poate alinia mașinuțe pentru că îi place să facă asta. Poate flutura mâinile când este extrem de entuziasmat. Poate fi timid cu alți copii, poate urî zgomotul aspiratorului sau poate avea o perioadă în care acceptă doar câteva alimente.
Niciunul dintre aceste comportamente, luat separat, nu stabilește existența autismului.
Mai relevant este dacă există mai multe diferențe persistente, în special în două zone: comunicarea și interacțiunea socială, pe de o parte, și comportamentele/interesele restrictive sau repetitive, pe de altă parte.
Frecvența, intensitatea și contextul contează.
La fel de important: nu trebuie să aștepți să apară toate semnele dintr-o listă pentru a vorbi cu medicul.
Semnalul care nu trebuie ignorat: copilul pierde abilități pe care le avea
Există o situație în care recomandarea este mult mai clară: regresul.
Copilul spunea câteva cuvinte și nu le mai folosește. Răspundea la nume și nu mai răspunde. Folosea gesturi sau căuta interacțiunea și încetează să o mai facă.
Pierderea unei abilități deja dobândite nu trebuie tratată cu „lasă, recuperează el”.
Ghidul NICE recomandă trimiterea pentru evaluare specializată a copiilor sub 3 ani care prezintă regres al limbajului sau al abilităților sociale. Pierderea abilităților motorii necesită, de asemenea, evaluare medicală.
Poți citi și reperele importante în dezvoltarea copilului de la naștere până la 5 ani și semnalele care merită discutate cu medicul.
Când este nevoie de evaluare
Nu trebuie să aștepți până la 3 ani și nici până când copilul intră în colectivitate dacă ai deja îngrijorări.
Primul pas poate fi discuția cu pediatrul sau medicul care urmărește dezvoltarea copilului. În funcție de ceea ce observă, acesta poate recomanda screening și evaluări suplimentare, inclusiv evaluarea auzului atunci când există dificultăți de limbaj sau copilul nu răspunde la nume.
Academia Americană de Pediatrie recomandă screeningul specific pentru tulburarea de spectru autist pentru toți copiii la 18 și 24 de luni și evaluări suplimentare ori de câte ori părintele sau medicul observă motive de îngrijorare.
Screeningul nu înseamnă diagnostic. Un rezultat care indică un risc arată că este nevoie de o evaluare mai atentă.
Și poate cea mai importantă regulă pentru părinți este aceasta: nu trebuie să alegi între „sigur nu are nimic” și „sigur are autism” înainte să ceri ajutor.
Dacă ceva din dezvoltarea copilului te preocupă, este suficient pentru a deschide discuția cu un profesionist. Evaluarea nu pune automat o etichetă. Poate arăta că dezvoltarea este în limite așteptate, că există o întârziere de limbaj, o problemă de auz, o altă dificultate de dezvoltare sau că sunt necesare investigații suplimentare.
Scopul este să afli de ce sprijin are nevoie copilul, dacă are nevoie de el, cât mai devreme.
