Sari la conținut

Sarcina dupa cancer

Este un subiect delicat pe care majoritatea prefera sa nu il discute, desi este o realitate destul de des intalnita: multi oameni care au trecut printr-un tratament impotriva cancerului isi doresc un bebelus in viata lor. Decizia acestor oameni este cu atat mai dificila, cu cat este insotita de intrebari nenumarate, de implicatii emotionale profunde si de griji legate de sanatate.

Atat femeile, cat si barbatii care au depasit cu bine un tratament contra cancerului, trebuie sa ia in considerare cateva lucruri inainte de a avea un copil.

Sarcina dupa un tratament impotriva cancerului

In general, este considerata sigura o sarcina dupa un tratament impotriva cancerului atat pentru mama cat si pentru copil. In plus, sarcina nu pare sa creasca riscul de recidiva a cancerului. Cu toate acestea, femeile sunt sfatuite sa astepte cativa ani inainte de a incerca sa ramana insarcinate. Durata de timp depinde de tipul si de stadiul cancerului, tipul de tratament pe care l-a urmat si varsta femeii.

Unii medici recomanda ca femeile sa nu ramana insarcinate in primele sase luni de la terminarea chimioterapiei din cauza faptului ca este posibil ca ovulele sa fi fost afectate de tratament. Aceasta perioada este suficienta pentru eliminarea ovulelor afectate. Alti medici recomanda o perioada de asteptare intre doi si cinci ani deoarece, in cazul unei recidive, acesta este intervalul cel mai probabil in care poate aparea, si poate fi nevoie de tratamente imediate care pot interfera cu sarcina (cum ar fi terapia hormonala in cazul cancerului de san).

Tipul de tratament pe care o femeie il primeste are un numar de efecte potentiale aspra unei sarcini. Unele tratamente pot creste riscul de avort spontan, precum si pe cel de travaliu prematur si complicatii la nastere.

  • Tratamentul cu radiatii (radioterapia) facut asupra uterului poate creste riscul de avort spontan, nastere prematura si greutate mica la nastere.
  • Indepartarea chirugicala a unei parti din cervix poate creste riscul de avort spontan si de nastere prematura.
  • Radioterapia intregului abdomen, pelvisului, partii inferioare a coloanei sau a intregului corp creste riscul de avort spontan, nastere prematura si alte probleme.
  • Chimioterapia cu antracicline care include tratamentul cu doxorubicina, daunorubicina, epirubicina si idarubicina, alaturi de radioterapia partii abdominale superioare sau a pieptului poate cauza probleme cardiace care se pot agrava in timpul sarcinii si a nasterii.

Indiferent de ce tratament ai urmat, este important sa stabilesti cu medicul daca organismul tau poate sustine o sarcina. Uneori, tratamentele de cancer afecteaza anumite zone ale corpului cum ar fi inima si plamanii. Inainte de a ramane gravida, medicul iti va face analize suplimentare ale acestor organe pentru a se asigura ca poti avea o sarcina sanatoasa. Medicul iti poate indica un obstetrician care este specializat in cazuri de sarcini ale femeilor cu probleme de sanatate.

Tata dupa un tratament impotriva cancerului

Nu exista nici o regula stabiita clar in ceea ce priveste timpul pe care un barbat trebuie sa il astepte inainte de a incerca sa aiba un copil dupa un tratament impotriva cancerului. Medicii recomanda un interval de timp cuprins intre doi si cinci ani, suficient pentru ca sperma afectata de chimioterapie sau radioterapie sa se repare. Desi nu exista nici un fel de evidenta stiintifica care sa ateste ca un copil procreat mai devreme are un risc mai mare de a avea probleme grave de sanatate, medicii recomanda folosirea contraceptiei cel putin un an dupa tratament.

Alte intrebari despre sarcina dupa cancer

Riscul de transmitere a cancerului la copil. Desi multi oameni care au avut cancer sunt ingrijorati ca copiii lor pot face cancer, cercetarile arata ca acesti copii nu au un risc mai crescut decat cel normal de a face cancer. Exceptia este facuta de cele cateva tipuri de cancer care sunt ereditare. Daca ai avut un astfel de cancer, vorbeste cu un genetician (medicul tau iti poate indica unul) care te va ajuta sa iei decizia corecta odata ce ai inteles care sunt eventualele riscuri.

Riscul de recidiva. Cercetarile arata ca sarcina nu pare sa influenteze recidivele cancerului. Unii medici recomanda celor care au trecut printr-un cancer de san sa astepte doi ani inainte de a incerca sa ramana insarcinate din cauza legaturii dintre anumiti hormoni care au un nivel crescut in sarcina si cresterea celulelor canceroase. Nu exista insa nici o dovada clara a cresterii riscului nici chiar in aceasta problema specifica.

Lupta cu grijile. Toti supravietuitorii unui cancer se lupta cu ideea ca, la un anumit moment, cancerul se va reintoarce. Supravietuitorii si partenerii lor trebuie sa cantareasca riscul recidivei, in special daca sarcina obliga persoana sa renunte la anumite medicamente ca tamoxifen sau imatinib si sa ia in calcul ca bebelusul ar putea sa creasca fara el/fara ea. Este o decizis dificila si profund personala.

Infertilitatea. Unele tratamente de cancer cauzeaza infertilitate, facand imposibila o sarcina. Toti barbatii si femeile care vor sa aiba copii in viitor trebuie sa vorbeasca cu medicul lor in legatura cu riscul de infertilitate adus de tratament si sa apeleze la strategii de pastrare a fertilitatii inainte de inceperea tratamentului.

Citeste mai multe despre cancerul de san.

Intrebari pe care trebuie sa i le pui medicului

  • Tratamentul imi va afecta capacitatea de a avea copii sau va cauza complicatii in timpul sarcinii si a nasterii?
  • Cat timp trebuie sa astept inainte de a ramane insarcinata?
  • Cum imi va afecta sarcina planul de recuperare/urmarire?
  • Daca incerc sa am un copil voi creste riscul de recidiva?
  • Trebuie sa vorbesc cu un obsterician care a mai lucrat cu cazuri ca ale mele?
  • Unde gasesc suport psihologic si emotional pentru mine si partenerul meu?

 

Sursa foto: hepta.ro

 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!