Sari la conținut

Sensibilitatea testelor de sarcina

Testele de sarcina vin in toate culorile si formele si au moduri diferite de afisare. De la cele care afiseaza o a doua linie langa linia de control pana la cele electronice care afiseaza digital daca esti sau nu insarcinata, pe piata gasesti o multitudine de teste de sarcina.

Unele sunt scumpe, altele mai ieftine si este normal sa te intrebi care sunt diferentele intre ele. In primul rand, testele digitale care afiseaza electronic rezultatul testului este posibil sa fie mai „lenese” la afisarea rezultatelor decat suratele lor.

Mai important insa decat modul in care livreaza rezultatul este sensibilitatea testului. Sensibilitatea unui test de sarcina influenteaza direct modul si timpul in care afiseaza rezultatul.

Cat de repede pot face testul?

Sensibilitatea testelor este data de cantitatea minima de hormon de sarcina pe care o pot detecta. De aici deriva direct perioada dupa care poti incerca sa faci testul. Cu un test sensibil, performant poti detecta o sarcina cu cateva zile mai repede decat cu unul mai putin sensibil. Unele teste performante pot identifica o sarcina chiar si cu 6-7 zile inainte de data la care ar trebui sa se instaleze menstruatia.

Si totusi, exista si un revers al medaliei in cazul acestor teste: ele au o rata mai mare de fals pozitiv si de identificare a sarcinilor chimice.

O sarcina chimica este de fapt un avort foarte timpuriu, in care fatul este expulzat inainte de a se inregistra vreo bataie de inima. In cazul unei sarcini chimice, menstruatia va veni la data cunoscuta sau poate putin mai tarziu. Poate fi mai abundenta sau mai dureroasa decat de obicei, cu crampe mai intense sau poate veni fara nici un incident, testul de sarcina pozitiv fiind singurul indiciu ca ai fost insarcinata.

Citeste si de ce faci gresit de multe ori testul de sarcina.

Inainte de a alege cel mai sensibil test de sarcina de pe piata, gandeste-te daca esti dispusa sa afli faptul ca a existat o sarcina care nu a fost viabila. Poate ca nu iti dai seama insa este traumatizant si demoralizator sa afli asta, te vei gandi mereu la cum ar fi fost daca sarcina era viabila. Pe de alta parte, daca poti identifica o serie de sarcini chimice, ar trebui sa mergi la medic pentru un posibil tratament.

In ultimii ani, testele de sarcina au devenit mai performante. Cele mai multe teste au acum un nivel de sensibilitate care poate detecta 25mIU de hormon de sarcina (hGC) si pot fi folosite cu 4-5 zile inainte de data menstruatiei. Unele teste pot detecta niveluri de hGC de 20 de mIU.

Pentru cele mai bune rezultate, foloseste prima urina de dimineata.

Daca sarcina este mai avansata, mai poti face un test dupa aproximativ doua ore si vei obtine un rezultat pozitiv. Daca testul nu mai iese pozitiv, este posibil ca urina sa fie diluata de la prea multa apa bauta. Astepta doua ore fara sa bei apa si incearca din nou.

Sursa foto: hepta.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • Ana

    Cel mai prost articol!!
    Fara nume fara nimic! Nu ma ajuta cu absolut nimic. Inutil!!

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

adevarul.ro

click.ro
..

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!