Sari la conținut

10 întrebări privind operația de cezariană

În timp ce naşterea naturală este foarte planificată, mămicile mergând la cursuri, citind cărţi şi urmărind înregistrări video, despre naşterea prin cezariana lumea se întreabă mai puţine lucruri. Să încercăm să lămurim câteva întrebări pe care le-ai putea avea...

În ce săptămână a sarcinii se face cezariană?

Nu există o dată precisă, începând cu săptămâna 37 de sarcină bebeluşul este aproape complet dezvoltat şi naşterea ar putea avea loc fără să se considere că este vorba despre o naştere prematură. Fiecare doctor stabileşte, împreună cu mama, care este momentul optim. În general, se stabileşte cu câteva zile înainte de data probabilă a naşterii naturale, astfel încât să fie o cezariană programată şi nu una de urgenţă, dar în acelaşi timp bebeluşul să stea cât mai mult în burtica mamei.

Ce fel de anestezie se face la cezariană?

Opţiunea este între anestezie generală şi o anestezie locală. Se merge pe anestezie generală doar în cazul în care este vorba despre o cezariană de urgenţă. Avestezia generală nu permite mamei să fie conştientă la naştere, prezentând un risc crescut şi pentru bebeluş. Anestezia locală amorţeşte numai partea de jos a corpului.

Trebuie o pregătire specială înainte de cezariană?

Este recomandat să nu mănânci înainte de operație, întrucât există risc de vărsături. Altfel, bagajul de spital este similar cu cel pentru nașterea naturală. 

Cât durează operația de cezariană?

De la intrarea în sala de operație și până la părăsirea ei nu durează, în general, mai mult de o oră. Desigur, pot exista și situații în care apar complicații și atunci operația să fie de mai lungă durată. Pentru a vedea pas cu pas ce se întâmplă în timpul unei cezariene puteți citi acest articol

Este o operație dureroasă?

În afară de înțepătura anesteziei nu simți nicio durere în timpul operației. Dacă nu este o anestezie generală, vei simți o apăsare pe abdomen, însă fără să fie însoțită de durere. Durerea apare câteva ore mai târziu, când trece efectul anesteziei și poate fi intensă mai multe zile de la naștere. Mai multe informații găsești aici.

►Citește și Cezariana: 5 lucruri pe care nimeni nu ți le spune

Este o operație riscantă?

Daca nu ai nicio contraindicație medicală se consideră că nașterea prin cezariană este mai riscantă decât o naștere pe cale vaginală. Cresc riscurile de complicații post operatorii. Mai multe despre asta poți citi aici. Pe de altă parte însă este o operație care se efectuează foarte des și fără surprize.

Cât durează recuperarea dupa cezariană?

Nu există aceeaşi perioadă standard de recuperare pentru toate persoanele. În primele ore / zile după cezariana abdomenul este însă dureros şi vei primi medicamente contra durerii. Este recomandat să faci mişcare cât mai repede, ca să reduci din durere. Se consideră că recuperarea totală după operaţie are loc la o lună de zile, când durerea nu ar trebui să mai existe. Însă rămân unele interdicţii: ridicarea greutăţilor, sporturi extenuante, sex etc

Când ai contact cu bebeluşul? Poţi alăpta?

După naşterea prin cezariana eşti despărţită mai multe ore de bebeluş, fiind supusă unei terapii de recuperare şi ţinută sub observaţie. De obicei, poţi avea bebeluşul în braţe în primele 12 ore după naştere. Este posibil ca iniţierea în alăptare să fie mai dificilă, însă nu ceva ce nu puteţi rezolva în câteva zile.

Naştere naturală după cezariană?

Poţi naşte natural şi după ce ai avut operaţie de cezariană, deşi este posibil ca unii doctori să nu fie încântaţi de idee. La noi se consideră oarecum de la sine înţeles că o cezariană duce cert la încă o cezariană, însă în alte ţări lucrurile nu stau deloc aşa.

 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!