Pe măsură ce planurile pentru misiuni către Marte avansează, apar tot mai multe întrebări despre modul în care corpul uman s-ar adapta. O călătorie dus-întors pe planeta roșie ar oferi timp suficient pentru ca cineva să rămână însărcinat și chiar să nască. Dar ar putea fi concepută și dusă la termen o sarcină în spațiu în condiții de siguranță? Și ce s-ar întâmpla cu un copil născut departe de Pământ?
Majoritatea dintre noi nu ne gândim prea des la riscurile prin care am trecut înainte de a ne naște. De exemplu, aproximativ două treimi dintre embrionii umani nu trăiesc suficient de mult încât să se nască, cele mai multe pierderi având loc în primele săptămâni după fertilizare – adesea înainte ca persoana să știe că este însărcinată. Aceste pierderi timpurii, neobservate, se întâmplă de obicei atunci când un embrion fie nu se dezvoltă corespunzător, fie nu reușește să se implanteze cu succes în peretele uterului.
„Sarcina poate fi înțeleasă ca un lanț de repere biologice. Fiecare trebuie să se întâmple în ordinea corectă și fiecare are o anumită șansă de succes,” se arată în articol. „Pe Pământ, aceste șanse pot fi estimate folosind cercetări clinice și modele biologice.”
Autorul precizează că în ultima sa cercetare a analizat modul în care aceste etape ar putea fi influențate de condițiile extreme din spațiul interplanetar.
Microgravitația și radiațiile cosmice: ce amenințări reale ar presupune o sarcină în spațiu
Microgravitația, acea stare de aproape imponderabilitate resimțită în timpul zborurilor spațiale, ar face actul concepției mai incomod din punct de vedere fizic, însă, cel mai probabil, nu ar afecta în mod semnificativ menținerea sarcinii odată ce embrionul s-a implantat.
„Totuși, nașterea și îngrijirea unui nou-născut ar fi mult mai dificile în gravitație zero. La urma urmei, în spațiu, nimic nu rămâne pe loc. Fluidele plutesc. La fel și oamenii. Asta face din nașterea unui copil și îngrijirea lui un proces mult mai haotic și complicat decât pe Pământ, unde gravitația ajută la tot – de la poziționare până la alăptare.”
Totuși, autorul notează că fătul se dezvoltă deja într-un mediu similar microgravitației. El plutește în lichidul amniotic din uter – „susținut și amortizat” – ceea ce amintește de mediul în care astronauții se antrenează pentru ieșirile în spațiu: bazine special concepute pentru a simula lipsa gravitației.
„Din acest punct de vedere, uterul este deja un simulator de microgravitație.”
Însă gravitația e doar o parte a poveștii.
Radiația – amenințarea invizibilă
Dincolo de straturile protectoare ale Pământului, apare o amenințare mult mai periculoasă: razele cosmice. Acestea sunt particule de energie extrem de ridicată – „nuclee atomice dezbrăcate” – care străbat spațiul aproape cu viteza luminii.
„Sunt atomi care și-au pierdut toți electronii, lăsând în urmă doar miezul dens format din protoni și neutroni.”
„Când aceste nuclee goale intră în coliziune cu corpul uman, ele pot provoca daune celulare grave.”
Aici, pe Pământ, suntem protejați de majoritatea radiațiilor cosmice datorită atmosferei dense a planetei și, în funcție de momentul zilei, a zecilor de mii sau chiar milioanelor de kilometri de protecție oferite de câmpul magnetic terestru. „În spațiu, acel scut dispare.”
Când o rază cosmică traversează corpul uman, poate lovi un atom, îi poate smulge electronii și se poate izbi de nucleu, „aruncând afară protoni și neutroni și lăsând în urmă un alt element sau izotop.”
„Acest lucru poate cauza daune extrem de localizate – ceea ce înseamnă că celule individuale, sau părți din celule, sunt distruse, în timp ce restul corpului poate rămâne neafectat.”
„Uneori, raza trece pur și simplu prin corp fără să lovească nimic. Dar dacă lovește ADN-ul, poate provoca mutații care cresc riscul de cancer.”
Chiar și atunci când celulele supraviețuiesc, radiațiile pot declanșa reacții inflamatorii. „Asta înseamnă că sistemul imunitar reacționează exagerat, eliberând substanțe chimice care pot afecta țesuturile sănătoase și perturba funcționarea organelor.”
Perioada critică: primele săptămâni de sarcină
În primele săptămâni de sarcină, celulele embrionului se divid rapid, se deplasează și încep să formeze țesuturi și structuri de bază. Pentru ca dezvoltarea să continue, embrionul trebuie să rămână viabil pe tot parcursul acestui proces delicat. „Prima lună după fertilizare este cea mai vulnerabilă perioadă.”
„O singură lovitură din partea unei raze cosmice de înaltă energie, în această etapă, ar putea fi letală pentru embrion.”
Totuși, autorul subliniază că embrionul este extrem de mic, iar razele cosmice – deși periculoase – sunt relativ rare. „Așadar, o lovitură directă este puțin probabilă. Dacă s-ar întâmpla, cel mai probabil s-ar solda cu un avort spontan neobservat.”
Riscurile cresc pe măsură ce sarcina avansează
Pe măsură ce sarcina progresează, riscurile se schimbă. Odată ce circulația placentară – sistemul de alimentare cu sânge care leagă mama de făt – este complet formată (la finalul primului trimestru), uterul și fătul încep să crească rapid.
Această creștere înseamnă o țintă mai mare. „O rază cosmică are acum mai multe șanse să lovească musculatura uterină, ceea ce ar putea declanșa contracții și, potențial, travaliu prematur.”
Deși medicina neonatală a avansat considerabil, „cu cât un copil se naște mai devreme, cu atât riscurile de complicații sunt mai mari – mai ales în spațiu.”
„Pe Pământ, sarcina și nașterea implică deja riscuri. În spațiu, aceste riscuri sunt amplificate – dar nu neapărat imposibil de gestionat.”
Și după naștere? Riscurile continuă
Dezvoltarea copilului nu se oprește la naștere. Un copil născut în spațiu ar continua să crească în microgravitație, ceea ce ar putea afecta reflexele posturale și coordonarea. Acestea sunt instinctele care îl ajută pe bebeluș să învețe să-și ridice capul, să stea în șezut, să se târască și, în cele din urmă, să meargă – toate mișcări care se bazează pe gravitație. Fără acel simț al ‘susului’ și ‘josului’, aceste abilități s-ar putea dezvolta într-un mod complet diferit.
Iar riscul expunerii la radiații nu dispare. „Creierul unui bebeluș continuă să se dezvolte și după naștere, iar expunerea prelungită la raze cosmice ar putea provoca daune permanente – afectând potențial cogniția, memoria, comportamentul și sănătatea pe termen lung.”
Așadar, ar putea fi născut un copil în spațiu?
În teorie, da. Dar până când vom putea proteja embrionii de radiații, preveni nașterile premature și asigura o dezvoltare sănătoasă în microgravitație, sarcina în spațiu rămâne un experiment cu risc ridicat – unul pentru care nu suntem încă pregătiți.
