Sari la conținut

Cămașa

Azi am găsit-o. Era în spate. În spate de tot. Cămașa pe care am purtat-o când l-am născut.

Un fel de cămașă mărime universală, cu nasturi mulți în față, cu două crăpături pe unde avea să iasă laptele de mamă.
Am mirosit-o. Am atins-o. Mi-am împins nările în ea. Adânc. Adânc. Adânc.
Am început să plâng. Nu știu dacă tu îți mai amintești momentul când ai dat naștere fărâmei de om de lângă tine.
Ba sigur că îți amintești. Ce mamă ar putea să uite? Nu, n-avem cum să uităm.
Contracțiile.
Durerea.
Fericirea.
Spaima.
Emoțiile ce lăcrimau în palme.
Frica.
Neputința de a nu ști cum va veni, la ce oră, cât de tare o să doară, cât de mult o să mă chinui, dacă nu o să rezist, dacă mi se întâmplă ceva și nici măcar nu mai apuc să îl văd? Dacă… Taci. Așa-mi spuneam, tot eu.
Și tu le-ai simțit, nu? Știu. A fost al naibii de înspăimântător. Să știi că îți va lua trei împingeri și un scâncet să te transformi din femeie în mamă.
Să știi că...

(...)

Citește mai mult pe miculmarc.ro
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!