Sarcina poate apropia un cuplu. Dar la fel de bine poate crea o prăpastie. Nu din lipsă de iubire, ci din tăceri adunate, frustrări neexprimate și nevoia — uneori disperată — de spațiu, liniște, validare. E o perioadă în care totul se schimbă: hormonii, corpul, ritmul, prioritățile, percepția de sine. Iar în acest vârtej interior, e ușor să-l pierzi din vedere pe cel de lângă tine. Sau să te pierzi chiar pe tine.
Știu, pentru că am fost acolo.
Schimbarea vine pe nesimțite. La început totul pare o aventură împărtășită. Testul pozitiv, prima ecografie, planurile. Dar pe măsură ce greutatea fizică și emoțională crește, apar decalajele. Eu eram epuizată, copleșită de propriul corp, de anxietăți, de nesiguranțe. El părea uneori neafectat, poate chiar neatins. Nu pentru că nu-i păsa, ci pentru că sarcina nu-l transforma în același ritm.
Citește și Urania Cremene: “Partenera ta gravidă nu mai este femeia pe care o știi!”
Și aici apare prima capcană: să presupui că, dacă nu trăiește ce trăiești tu, înseamnă că e deconectat. Adevărul e că și partenerul trece printr-o transformare — doar că mai puțin vizibilă. Are și el frici, dar poate nu știe cum să le pună în cuvinte. Sau nu vrea „să te încarce”. Și uite-așa, doi oameni care se iubesc ajung să nu mai vorbească despre ce simt cu adevărat.
Ce m-a ajutat pe mine a fost o întrebare simplă, pe care mi-am pus-o când mă simțeam singură lângă el: „Ce-ar fi dacă, în loc să aștept să-mi ghicească nevoile, i le-aș spune?” Și-am făcut-o. Nu într-o explozie, ci într-un moment calm, cu vulnerabilitate și fără reproș. Și, surpriză, și el avea lucruri de spus. Îi era frică. Se simțea inutil uneori. Nu știa dacă face bine sau nu.
Soluția? Conexiune conștientă. Să transformi tăcerea în dialog. Să accepți că fiecare dintre voi se mișcă prin sarcină în ritmul propriu. Că nu trebuie să simțiți la fel, dar puteți rămâne împreună, dacă nu vă judecați pentru diferențe.
Am descoperit că mici gesturi ajută mai mult decât discursurile: o mână pe umăr, un „mulțumesc” spus sincer, o întrebare ca „cum e pentru tine?”. Și că e esențial să mai păstrezi ceva din relație și din femeia care erai. Nu pentru el — ci pentru tine. Da, poate nu mai poți sări în brațele lui seara. Dar încă poți râde cu el. Încă poți flirta. Încă poți fi prezentă, chiar dacă altfel.
Sarcina e o tranziție. Nu doar spre maternitate, ci spre o nouă versiune a voastră ca echipă. Și e important ca, în timp ce te transformi în mamă, să nu devii doar mamă. Să mai fie loc de parteneră, femeie, tu. Și să-l lași și pe el să devină tată în ritmul lui, fără să-l împingi sau să-l tragi după tine.
Nu există un ghid universal. Dar există o întrebare sănătoasă: Ce putem face ca să rămânem aproape, chiar și când ne simțim diferiți? Uneori e nevoie doar de puțin mai multă răbdare, puțin mai multă ascultare și curajul de a spune: „Hai să nu ne pierdem acum, când ne pregătim să devenim mai mult.”
Citește și Poziții sexuale de adoptat în timpul sarcinii. Bonus: ilustrații cu acestea
