Sari la conținut

Ești însărcinată? Nu mai folosi fixativul de păr!

Unul dintre produsele pentru înținerea părului interzise în timpul sarcinii este fixativul. De ce? Studiile au demonstrat că femeile însărcinate care folosesc cu regularitate fixativul de păr sau lucrează într-un mediu în care este des folosit sunt expuse riscului că sarcina să fie grav afectată.

Fixativul de păr folosit în timpul sarcinii provoacă deformații genitale fătului. Potrivit Daily Mail, băieţii în special pot suferi deformaţii genitale, care necesită intervenţii chirurgicale obligatorii. În special, funcția urinară este afectată, iar singurul remediu este cel chirurgical, prin orientarea canalului urinar. În caz contrar, băieţii pot avea mai târziu probleme grave de fertilitate şi chiar sexuale.

De ce este atât de periculos fixativul de păr în dezvoltarea fătului? În urma cercetărilor, s-a stabilit că acest produs destinat întreținerii părului conține ftalați - sare sau ester al acidului ftalic, folosiți pe post de solvenți. Substanţa chimică are o influenţă directă asupra dezvoltării sarcinii în primele sale luni, fapt care care stă la baza apariţiei deformaţiei genitale.

►Citește și Parfumul în timpul sarcinii

Un astfel de studiu a fost realizat de cercetătorii francezi și publicat în International Journal Of Environmental Research And Public Health. La studiu au participat peste 400 de femei care sunt expuse la locul de muncă produselor de înfrumuseţare şi 500 de mame ai căror bebeluşi suferă de această rară afecţiune. Ele au răspuns în detaliu la întrebări legate de mediul în care au lucrat în timpul sarcinii, excesele făcute în acea perioadă, dacă au consumat băuturi alcoolice sau au fumat timp de nouă luni.

Rezultatete testelor au arătat că principalul motiv al îmbolnăvirii micuţilor este mediul bogat în compuşi chimici conţinuţi în produsele cosmetice, în primele trei luni de sarcină.

Și tot oamenii de ştiinţă au arătat că remediul într-un astfel de caz este acidul folic, care reduce riscul apariţiei malformaţiei bebeluşilor cu 36%.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!