Era dupa-amiaza unei zile frumoase de Martie, cand printisorul meu s-a gandit sa-si faca mult asteptata aparita pe aceasta lume.
Dupa un travaliu lung si dureros, de aproximativ 10 ore, ma simteam obosita si slabita, tremuram din toate incheieturile si tocmai ce-mi fusese adus in camera micutul printisor, Stefan. Desi el dormea ca un ingeras, in patutul lui, nu am putut rezista tentatiei de a-l lua in brate si pupa. Asteptasem cu nerabdare acest moment toata sarcina. Asa ca imediat ce m-am vazut singura in camera cu el, m-am indreptat usor spre patutul lui, sa-l iau in brate, sa-l tin la pieptul meu si sa-i spun cat de mult il iubesc si ca abia astept sa-l duca acasa.
Dar cum slabita fiind, si mai mult de atat si plina de emotii si de teama de a nu-I face ceva rau deoarece era primul copilas pe care aveam ocazia sa-l tin in brate la scurt timp dupa nastere si fara supravegherea cuiva, mainile si picioarele au inceput sa-mi tremure dandu-mi senzatia ca se invarte totul in jurul meu. Asa ca prima incercarea de a-mi tine printisorul in brate a esuat.
M-am asezat pe patul meu si am inceput sa plang, imi era ciuda ca nu reusesc sa-mi tin puiutul in brate si-mi puneam tot felul de intrebari in gand : ce fel de mama sunt daca nu-l pot tine in brate? oare o sa ma pot ocupa de cresterea lui? Sunt in stare sa-i acord afectiunea necesara si sa-l ocrotesc? Dupa cateva astfel de minute, mi-am sters lacrimile si m-am mobilizat, incercand din nou sa-mi iau puiutul mult asteptat in brate. De data aceasta, am si reusit! :)
Imediat ce am atins obrajorii lui pufosi de fata mea, bebe a deschis ochisorii, a zambit si a adormit din nou, ca si cum stia ca este in bratele ocrotitoare ale mamei. Acest gest micut, pentru mine a insemnat enorm, mi-a dat putere si speranta. Nu ma mai simteam obosita si nici nu mai tremuram din toate incheieturile. Simteam doar fluturasi prin stomac (ca atunci cand esti indragostit) iar inima-mi tresarea de bucurie. Daca s-ar fi putut, as fi vrut sa stau numai cu el in brate!
Noaptea ce a urmat, a fost una linistita, bebe a dormit ca un ingeras, trezindu-se doar sa pape din 2 in 2 ore. Cum pentru mine era ceva nou si vroiam sa ma asigur ca totul este ok, puneam deseori mana mea pe pieptul lui ca sa simt daca respira. Dimineata urmatoare s-a trezit facand putin scandal, ca sa arate ca si el are voce dar imediat ce s-a simtit in bratele mele, s-a oprit din plans si a adormit la loc. Vazand ca se simte asa bine in bratele mele, am devenit si mai increzatoare in fortele mele si am inceput sa-i schimb singura scutecul sau sa-i dau sa pape, fara sa am nevoie de ajutorul sau supravegherea personalului medical. Odata ajunsi acasa, am reusit sa-mi inving si teama de a-i face singura baita fara sa i se intample ceva rau.
Inceputul a fost putin mai greoi si mai stangaci dar a avut farmecul lui. Toate aceste momente, m-au facut sa realizez ca Stefan este cea mai mare realizare a mea!
* Articolul este scris de o mamica din comunitatea Suntmamica.ro
